La aproape cinci luni de la anularea alegerilor, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a vorbit, în exclusivitate pentru Gândul, despre acest eveniment, dar și despre imaginea pe care și-a creat-o despre anularea scrutinului prezidențial din 2024. Ion Cristoiu a declarat că țara noastră a rămas cu „o mare problemă” după acea anulare, pentru că „a întârziat și întârzie cu câteva luni intrarea României în normalitate”, scrie gandul.ro.
„Dacă noi am fi avut pe 30 decembrie un președinte, indiferent cine era el, noi acum eram în plină reformă, pentru că avem neapărat nevoie, stăm foarte prost cu deficitul bugetar. Din punct de vedere al politicii externe, având un președinte plin și nu interimar, ar fi avut în sfârșit inițiative în această lume în plină mișcare și, cred că ceea ce e mai important, am fi avut o mare încredere în președintele de atunci, pentru că cea mai mare problemă la ora actuală este că președintele care va fi ales acum s-ar putea să nu aibă legitimitate. Sigur, are constituționalitate, că dacă l-am ales nu putem să îl dăm jos, dar s-ar putea să nu aibă legitimitate morală pentru foarte mulți români”, a declarat publicistul Ion Cristoiu.
Pe 8 aprilie, Ilie Bolojan, președintele interimar al României, anunța că toate documentele referitoare la anularea alegerilor au fost desecretizate. Întrebat dacă au rămas întrebări fără răspuns despre acest subiect, Ion Cristoiu au precizat că „toate sunt fără răspuns”.
„Au rămas întrebări. Toate sunt fără niciun răspuns. Acele documente așa-zis secretizate nu au fost secretizate de la început, pentru că, din ce știu eu despre serviciile secrete, dacă un document este pus pe masa unui organism ca document secretizat, el nu este desecretizat în vecii vecilor decât după o anumită perioadă, ceea ce mă face să cred că ele, când au fost depuse pe masa CSAT-ului, se știau deja articole de ziar, se știau că vor fi desecretizate.
Așa se explică de ce nu știm nimic altceva. Cheia cred că este la Klaus Iohannis, dar cred că și la Marcel Ciolacu. Ei amândoi au avut mai multe informații. Sunt aproape sigur, cunoscând activitatea serviciilor secrete, nu numai românești, dar și din istorie, că cu o zi înainte de ședința CSAT din 28 noiembrie au venit tovarășii de la servicii la președinte, poate că a fost și premierul, și, pe lângă hârtiile alea absolut inutile, i-or fi spus ceva și la ureche. Nu pot să-mi dau seama”, a spus Ion Cristoiu.
Totodată, Ion Cristoiu a precizat că nu are încredere în notele informative prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe 28 noiembrie 2024 și care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale.
„Dacă ar fi fost o operațiune a serviciului secret rusesc, ar însemna că ei sunt niște imbecili, dacă au lăsat urme. Deci n-au lăsat urme. Sau poate că dinadins au lăsat urme, pentru ca pe noi să ne tulbure. Nu există, n-ai cum să afli niciun alt serviciu așa în două săptămâni, ia să vedem, a lucrat un serviciu străin, decât numai dacă serviciul respectiv de-al dracului îți face lucruri butucănoase, ca tu să le observi și, sigur, în cazul nostru, având drept scop tulburarea, pentru că nu era ideea de președinte prorus sau nerus, ci era vorba tocmai de a anula alegerile.
Tare mă tem că ele au fost anulate, era să zic la ordinul Moscovei. Nu, au fost anulate la presiunea Moscovei. Uite, la asta nu m-am gândit. Ei au avut cel mai mare interes al anulării alegerilor, nu a unui președinte, că își dădeau seama că nu avea cum un președinte să ne mute pe noi CSI”, a mai spus scriitorul și publicistul Ion Cristoiu.
Articolul Cristoiu: Toate întrebările despre anularea alegerilor au rămas fără răspuns; de aceea, cred că pentru foarte mulţi români, preşedintele ce se va alege acum va fi fără legitimitate morală apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro




