Acasă55CSAT a aprobat actualizarea programului 'Armata 2040'

CSAT a aprobat actualizarea programului ‘Armata 2040’

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului ‘Armata 2040’, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, analiza măsurilor privind modernizarea Armatei României a fost unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.

Programul ‘Armata 2040’ urmăreşte dezvoltarea unor capabilităţi militare naţionale care să asigure îndeplinirea de către statul român a obligaţiei constituţionale de apărare a integrităţii teritoriale a României.

‘În contextul deciziei de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, începând cu 2023, membrii CSAT au concluzionat că există toate premisele pentru realizarea unei structuri de forţe armate cu capacitate de luptă ridicată, dotate cu echipamente moderne, interoperabile cu cele ale aliaţilor, capabile de a se disloca rapid pe teritoriul naţional sau pentru sprijinirea aliaţilor noştri, auto-sustenabile şi cu mijloace de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient’, se arată în comunicatul citat.

La şedinţa CSAT condusă de preşedintele Klaus Iohannis au participat premierul Nicolae Ciucă (ministru interimar al Apărării), ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul de Interne, Lucian Bode, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Gabriel Vlase, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, consilierul prezidenţial Ion Oprişor, secretarul Consiliului, Mihai Şomordolea.

Citește și:

4 COMENTARII

  1. […] Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, CSAT, au aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului ‘Armata 2040’, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat, informează Administraţia Prezidenţială, conform pressonline.ro. […]

  2. […] Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, CSAT, au aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului ‘Armata 2040’, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat, informează Administraţia Prezidenţială, conform pressonline.ro. […]

  3. […] Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, CSAT, au aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului ”Armata 2040”, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat, informează Administraţia Prezidenţială, conform pressonline.ro. […]

  4. […] Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, CSAT, au aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului ”Armata 2040”, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat, informează Administraţia Prezidenţială, conform pressonline.ro. […]

Comentariile sunt închise.

Activează Notificările OK No thanks