Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că propunerea făcută prin intermediul presei de copreşedintele USR PLUS Dan Barna ca liderii celor trei formaţiuni care negociază formarea unei coaliţii de guvernare de centru-dreapta să ocupe funcţii de vicepremieri nu vine să ajute, să consolideze încrederea între cele trei partide. ‘UDMR a anunţat şi ieri, la consultările cu preşedintele republicii, şi rămânem consecvenţi acestei idei – de a vedea o formulă posibilă şi stabilă de guvernare, o majoritate de centru-dreapta (…) PNL, USR PLUS şi UDMR. Nu ne-am schimbat punctul de vedere. Anunţul preşedintelui USR, din acest punct de vedere, deşi pare a fi o propunere de soluţie, nu vine să ajute, să consolideze încrederea între aceste formaţiuni politice, pentru că anunţul prin presă, o propunere de soluţionare prin presă, fără a discuta în prealabil cu eventualii viitorii parteneri de coaliţie, este o modalitate greşită de a încerca să te poziţionezi într-un anumit lucru’, a afirmat Cseke Attila. Potrivit senatorului, astfel de chestiuni trebuie discutate în interior. ‘Aceste chestiuni trebuie discutate în interior şi în momentul actual şi în următorii patru ani, dacă aceasta coaliţie se formează, pentru că noi credem că o coaliţie trebuie să funcţioneze pe patru ani. Evident că fiecare partener, fiecare parte poate veni cu propuneri de soluţii, nu e nimic greşit aici, dar modalitatea de anunţare a acestora, fără a te consulta cu ceilalţi parteneri, este o modalitate greşită şi care nu duce la consolidarea încrederii între aceste formaţiuni politice. Şi, din acest punct de vedere, credem că cel mai rău lucru care s-a întâmplat cu acest anunţ este acesta că dă mesajul unei neîncrederi. Preşedinţii acestor formaţiuni sunt oameni cu experienţă politică, maturi, care se pot întâlni fără probleme să discute propuneri de soluţii, dacă unul dintre viitorii parteneri are o asemenea propunere. Dar nu e bine să le anunţi în presă şi să încerci astfel să te poziţionezi fără a te consulta cu ceilalţi. În ceea ce priveşte UDMR, noi nu am auzit de o astfel de propunere, nu ni s-a comunicat o astfel de propunere’, a explicat Cseke Attila. Copreşedintele USR PLUS Dan Barna le-a propus, marţi, liderilor PNL şi UDMR, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor, pentru deblocarea negocierilor privind coaliţia de guvernare, să ocupe toţi trei funcţii de vicepremieri în viitorul Cabinet, iar pentru şefia Camerei Deputaţilor să candideze Cătălin Drulă de la USR. ‘Îi propun lui Ludovic Orban şi lui Kelemen Hunor să intrăm împreună în acest Guvern ca vicepremieri, dând în felul acesta un exemplu fără precedent de ceea ce înseamnă responsabilitate pentru viitorul României. Un Guvern în care premierul – care va fi acela – va avea ca vicepremieri liderii celor trei partide din coaliţie va fi un Guvern care arată serios, va fi un Guvern care va fi credibil şi va fi un Guvern care nu va mai avea nevoie de comitete şi comisii colaterale pentru luarea unor decizii. Va fi un Guvern prin care le transmitem românilor că suntem concentraţi pentru ceea ce înseamnă pandemie, că suntem concentraţi pe ceea ce înseamnă găsirea unor soluţii pentru locurile de muncă, că suntem concentraţi pe ceea ce înseamnă o coaliţie stabilă, asumată de adevărat de cele trei forţe politice şi nu o coaliţie de conjunctură sau întâmplătoare’, a declarat Dan Barna, la Parlament.