Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a noua tranşe, în valoare de 18.219.373,79 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.
Suma este aferentă consumului de gaze naturale din perioada februarie – martie 2022, a precizat un comunicat al MDLPA.
Astfel, municipiul Gheorgheni va primi 112.701,55 lei pentru luna februarie 2022, iar municipiul Bârlad suma de 2.507,85 lei.
De asemenea, pentru luna martie 2022 suma de 18.104.164,39 va fi repartizată municipiilor Arad, Bacău Călăraşi, Giurgiu şi Focşani.
‘Până în prezent, din cele 400 milioane lei alocate cu această destinaţie, au fost utilizate 257.743.974,66 lei pentru alocarea subvenţiei la achiziţia de gaze naturale, inclusiv sumele virate astăzi’, a precizat ministrul Cseke Attila.