Guvernul doreşte ca, în patru ani, să investească în consolidarea clădirilor cu risc seismic din ţară un miliard de lei, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. El a participat la dezbaterea ‘De ce uităm? Ce am făcut cu clădirile degradate?’, organizată la 44 de ani de la cutremurul din 1977, unde a vorbit despre nevoia unui nou program naţional pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, un proiect în acest sens fiind pus în prezent în dezbatere publică. Acest program, a afirmat ministrul, urmează să relanseze ‘complet’ investiţia statului român în domeniu şi propune o procedură ‘mult simplificată’ faţă de cea din prezent şi ‘care, din păcate, a condus la situaţia în care în 27 de ani (…) s-au consolidat doar 26 de clădiri’. Potrivit lui Cseke Attila, acest program trebuie să fie unul cu un buget multianual. ‘Este fizic imposibil de a expertiza o clădire, de a face documentaţia tehnică, de a face achiziţia publică şi de a şi executa acea consolidare de clădire într-un singur an. Propunem un program multianual, ceea ce înseamnă că se intră în acest program şi, în doi-trei ani, rezonabil, se poate termina această lucrare’, a explicat el. Ministrul a precizat că în noul proiect sunt cuprinse şi clădirile deţinute de autorităţi publice locale sau centrale. Totodată, conform actualului proiect, pentru ca un imobil să poată fi consolidat este necesară doar majoritatea semnăturilor proprietarilor. ‘De-a lungul timpului au fost o serie de blocaje şi propunem o posibilitate de a începe această lucrare cu acordul majorităţii proprietarilor din aceste clădiri’, a arătat Cseke Attila. El a menţionat că sunt prevăzute şi garanţii – dacă un proprietar decide să vândă locuinţa dintr-un imobil consolidat într-o perioadă mai mică de zece ani de la efectuarea lucrărilor trebuie să restituie statului o cotă parte din costuri. ‘Trebuie să fim siguri că această consolidare are loc pentru a pune în siguranţă cetăţeanul, nu pentru a specula imobiliar anumite investiţii ale statului’, a indicat ministrul Dezvoltării. Executivul îşi propune să aloce un miliard de lei pentru acest program. ‘Guvernul doreşte în patru ani de zile să investească în consolidarea clădirilor cu risc seismic un miliard de lei. Anul acesta avem o sumă de 50 de milioane, care este mai mult decât dublă faţă de anul trecut, dar suntem în reformularea acestui program naţional’, a punctat el.