Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, marţi, că va încerca să medieze deblocarea Planului Urbanistic General (PUG) al Bucureştiului.
Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe pe tema construcţiilor şi dezvoltărilor imobiliare, că nu este normal ca Bucureştiul să aibă un PUG din anul 2000.
‘Nu e normal ca o capitală cum este Bucureştiul, capitala României, să aibă un PUG din 2000. Deci aşa ceva evident că nu e normal. În 22 de ani s-au schimbat foarte multe lucruri şi în România şi în Bucureşti, evident că avem alte tehnologii, alte perspective şi alte provocări din punct de vedere al dezvoltării imobiliare. Un PUG din 2000 nu poate să răspundă acestor provocări, nu are cum. Şi aici Ministerul Dezvoltării şi-a asumat şi o să ne asumăm în continuare acest rol, care nu poate fi decât de mediere, de ajutor pentru a încerca să deblocăm noul PUG, adică să avansăm mai repede (…), în condiţiile în care nu noi suntem entitatea care finanţează şi doreşte acest PUG. Nu cred că se pot face miracole, v-aş minţi. În stadiul în care este PUG-ul Bucureştiului, din informaţiile mele, acesta nu va apărea în două-trei luni şi, probabil, nici anul viitor, aprobat’, a declarat ministrul Cseke Attila.
Acesta a mai amintit, printre altele, că Ministerul Dezvoltării a lansat Codul Urbanismului în dezbatere publică, iar de la aplicarea acestuia se aşteaptă o simplificare a procedurilor de avizare şi aprobare şi să se dea un nou impuls construcţiilor.
‘Ceea ce preconizăm noi şi ceea ce pregătim noi este o schimbare de paradigmă în multe privinţe, ca aceste proceduri să fie mai simplificate şi mai uşor de parcurs, respectiv şi în timp să se reducă cu cel puţin 50% perioada de avizare/aprobare (…) Vă rog să vă uitaţi la ceea ce este în consultare publică, la ceea ce propunem noi şi dacă sunt propuneri de îmbunătăţire, suntem perfect deschişi’, a mai spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Conferinţa ‘Cum (NU) construim în România. Soluţii la provocările momentului’ a fost organizată de DC Media Group la Bucureşti, iar la aceasta au luat parte, printre alţii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, investitori şi reprezentanţi ai patronatelor din domeniu.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, în urmă cu trei luni, că analiza juridică privind noul Plan Urbanistic General (PUG) a fost finalizată şi a estimat că elaborarea concretă a acestuia va mai dura un an şi jumătate. .AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)