Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, miercuri, la Iaşi, că încă nu s-au purtat discuţii de către conducerea UDMR cu partenerii de Coaliţie privind rotaţia la nivel guvernamental.
‘După cum ştiţi, PSD şi PNL au avut discuţii interne. Noi cunoaştem doar ce s-a comunicat. Astăzi va fi o primă întâlnire a Coaliţiei, respectiv, a preşedinţilor celor două formaţiuni politice. În funcţie de aceste discuţii ne dorim să cristalizăm o structură guvernamentală pentru ceea ce urmează după această rotativă guvernamentală. Am văzut poziţiile celor două formaţiuni. Evident, în limita raţionalului noi suntem dispuşi să discutăm despre reducerea numărului de secretari de stat ca structură guvernamentală. Vom aştepta să vedem ce propuneri au partenerii de coaliţie, urmând ca în forurile interne ale UDMR să luăm decizia viitoare. V-aş reaminti că legat de partea aceasta de rotativă, noi nu am fost prezenţi. Această rotativă nu se referă în principiu la ministerele conduse de UDMR, dar, evident, o discuţie raţională, echilibrată, va avea loc în perioada ce urmează. Vom vedea care sunt poziţionările celor două partide şi vom decide şi noi în consecinţă’, a răspuns jurnaliştilor Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, se află în cursul zilei de miercuri la Iaşi pentru a lansa împreună cu ministrul Finanţelor Publice din Republica Moldova, Veronica Sireţeanu, Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova, pentru perioada 2021-2027.
În timpul vizitei de la Iaşi, ministrul Dezvoltării vizitează şi o serie de obiective care au fost sau sunt finanţate din fonduri europene, unul dintre acestea fiind Bojdeuca lui Ion Creangă, aflată în plin proces de reabilitare şi reconsolidare. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)