Fonduri de 1,25 miliarde de euro pentru investiţii de eficientizare energetică a clădirilor publice şi blocurilor de locuinţe sunt încă disponibile prin componenta ‘Valul Renovării’ din PNRR, a declarat vineri, la Târgovişte, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
Ministrul a menţionat că peste jumătate din fondurile disponibile la acest apel de proiecte – ‘Valul Renovării’ – au fost deja accesate până vineri, adică 1,57 miliarde de euro.
‘La 1 aprilie am lansat ‘Valul Renovării’, cel mai mare apel de proiecte de până acum din istoria fondurilor europene lansate odată, compact, 2,82 de miliarde, totul pe o platformă digitală, nimic pe hârtie, nimic pe documente depuse, şi astăzi avem din 2,82 de miliarde, 1,57 de miliarde de euro accesaţi de către autorităţile locale, respectiv autorităţile centrale, fiind încă disponibili 1,25 de miliarde de euro, mai puţin de jumătate. Ne pregătim pentru perioada următoare, până la sfârşitul lunii, să lansăm şi apelul de proiecte pentru fondul local, care este un apel de proiecte cu 2,55 de miliarde de euro, tot din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă’, a spus Cseke Attila.
Referitor la judeţul Dâmboviţa, ministrul Dezvoltării a precizat că au fost accesate fonduri de 17,8 milioane de euro, fiind încă disponibilă suma de 26 milioane de euro.
‘Am prezentat autorităţilor locale anumite acte din acest ‘Val al Renovării’, care este astăzi în curs de accesare. Sunt teritorializate. Judeţul Dâmboviţa avea teritorializat 43,8 milioane de euro pentru investiţii în eficientizare energetică de clădiri publice, respectiv de blocuri de locuinţe, accesaţi sunt astăzi, la zi, 17,8 milioane de euro şi încă sunt disponibili 26 de milioane de euro, atât pentru blocuri de locuinţe cât mai ales pentru clădiri publice, pe eficientizare energetică cu fonduri europene, finanţare 100% fără necesitatea de cofinanţare de la nivelul local respectiv de la proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe. E un tip de investiţie care nu numai că schimbă faţada unor bulevarde, respectiv unor blocuri de locuinţe, dar va aduce şi facturi mai mici pentru cetăţeni, pentru cei care locuiesc în aceste blocuri’, a mai spus ministrul.
Ministrul Dezvoltării, Lucărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, s-a aflat vineri în judeţul Dâmboviţa, unde a vizitat mai multe obiective de investiţii.