Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a discutat, luni, prin videoconferinţă, cu reprezentanţii CNCAV şi cei ai structurilor asociative ale administraţiei publice locale, ocazie cu care a subliniat necesitatea accelerării campaniei de vaccinarea anti-COVID în zonele rurale, în special cele defavorizate.
‘În cele trei zile, la ‘Maratonul vaccinării’ din Bucureşti, oamenii au arătat deschidere pentru vaccinare atunci când am mers către ei. Aceste evenimente trebuie replicate şi în localităţile mai mici. Este nevoie de o nouă abordare pentru accelerarea campaniei de vaccinare, mai ales în zonele rurale. Trebuie să ducem vaccinul mai aproape de oameni’, a declarat Cseke Attila în cadrul videoconferinţei, potrivit unui comunicat remis presei de Ministerul Sănătăţii.
Discuţiile s-au axat pe corelarea eforturilor pentru susţinerea în mod eficient a campaniei de vaccinare anti-COVID-19.