AcasăPoliticaCSM o reclamă pe Oana Gheorghiu pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la...

CSM o reclamă pe Oana Gheorghiu pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare

Consiliul Superior al Magistraturii a decis să sesizeze ‘organele abilitate’ pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, în legătură cu declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile speciale ale magistraților.

 

”CSM consideră că afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive.

Astfel de alegaţii reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale, care alimentează un discurs periculos ce incită la ură şi discriminare, menit să antagonizeze societatea faţă de corpul profesional al magistraţilor, se mai spune în comunicat.

Independența justiției, care include şi garanţia financiară, astfel cum statuează întreaga jurisprudenţă europeană, nu reprezintă un privilegiu acordat magistraţilor în detrimentul altor persoane, ci este garanția constituţională a societăţii democratice că drepturile fiecărui cetățean vor fi apărate de către profesionişti ai dreptului liberi de orice influenţe şi respectate în raport de orice încălcare, inclusiv cele săvârşite de stat, mai transmite Consiliul Superior al Magistraturii.

CSM anunță și sesizarea Parchetului General: În raport cu declaraţiile doamnei vicepremier, faţă de conţinutul concret şi efectele acestora în plan social la adresa imaginii şi prestigiului funcţiei de magistrat, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal.

Consiliul solicită pe această cale reprezentanţilor puterii executive să păstreze echilibrul şi decenţa în discursul public şi să nu formuleze judecăţi iresponsabile pe fond exclusiv emoţional care să submineze nu doar independenţa justiţiei, ci şi respectul datorat acesteia într-un stat de drept, cu consecinţa incitării populaţiei la ură împotriva judecătorilor şi procurorilor, se mai spune în comunicatul CSM.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks