Secţia pentru procurori a decis marţi, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila săvârşire de către Adina Florea, procuror la Secţia specială, a unei abateri disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în legătură cu modul în care a dispus în anul 2019 măsura controlului judiciar faţă de Laura Kovesi. ‘În şedinţa din data de 12 ianuarie 2021, Secţia pentru procurori, în unanimitate, în urma suplimentării ordinii de zi, a dispus în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări conform competenţelor legale, cu privire la posibila săvârşire de către doamna procuror Adina Florea din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor de drept material şi procesual în procedura luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de procurorii Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu’, se arată într-un comunicat al CSM. Potrivit CSM, măsura a fost dispusă în urma publicării în mass media, prin intermediul mai multor articole de presă, a considerentelor reţinute în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost admise, în anul 2019 şi anul 2020, contestaţiile formulate împotriva măsurii preventive a controlului judiciar dispus faţă de Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu. ‘În ceea ce priveşte hotărârea prin care s-a desfiinţat controlul judiciar în anul 2019 privind-o pe doamna procuror Codruţa Kovesi, spicuiesc doar trei chestiuni din hotărârea ICCJ şi intens mediatizată: neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale ‘in personam’ pentru niciuna din cele trei infracţiuni reţinute în sarcina ei, neexistând probe pentru dovedirea elementelor constitutive ale faptelor; se constată că procurorul nu a indicat în concret motivele care justifică luarea măsurii controlului judiciar, şi, ceea ce mi se pare şi mai grav, a stabilit şi a impus o obligaţie care nu se regăseşte în cele enumerate de dispoziţiile legale, procurorul adăugând la lege. Judecătorul de dreptul şi libertăţi constată că măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Codruţa Kovesi este nelegală’, a declarat în cadrul şedinţei de marţi procurorul Cristian Ban. Cristian Ban a explicat că, în ceea ce îl priveşte pe procurorul Alfred Savu, acesta a fost plasat de Adina Florea sub control judiciar fără să-l audieze înainte şi fără să se mai aştepte soluţionarea unei cereri de recuzare. ‘Procedând astfel, procurorul de caz, doamna Florea, a dovedit fie necunoaşterea legii, fie ignorarea sa cu bună ştiinţă. Ceea ce este grav. Judecătorul a reţinut ca s-a dispus inculpare faţă de Savu fără a exista probe, doar pe baza unor indicii şi bănuieli rezonabile. Doamna procuror Adina Florea le-a prezentat persoanelor cercetate în dosarul Ponta-Blair documente din anchete, ceea ce ar periclita investigaţia DNA împotriva lor’, a mai spus Cristian Ban. În opinia acestuia, dacă se confirmă aceste susţineri ale Instanţei supreme, atunci ‘este mai mult decât clar că trebuie ca Inspecţia Judiciară să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. D (exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă)’. La şedinţa de marţi a Secţiei de procurori a CSM a participat şi ministrul Justiţiei, Stelian Ion.