„N-am văzut parcă niciodată atâta lume în secția din sectorul 1 al Capitalei unde votez de decenii. Am numărat 33 de oameni la coadă! Așteptând calmi, răbdători, să ajungă la cabine”, scrie, pe Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
„Cred că asta este deja o victorie. Cum ziceam, dacă vin destui alegători, nu are cum să iasă rău. Cât privește „dificultatea” de a pune ștampila de 5 ori pe 5 buletine de vot, introduse apoi în 5 găuri, după cum e scris mare pe fiecare urnă, tot așa cum scrie pe tomberoane, Metal, Sticlă, Hârtie, Plastic, numai dacă ești analfabet ai probleme. Apropo, analfabeții au și ei drept de vot, nu?…”, scrie CTP.
Articolul CTP: „Apropos, analfabeții au și ei drept de vot, nu?” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro