AcasăPolitica„Cu cine o fi presa română grijulie, ocolind marile teme: cu cetățenii,...

„Cu cine o fi presa română grijulie, ocolind marile teme: cu cetățenii, ori cu politicienii responsabili de dezastrul economic care e în derulare și care va exploda dramatic de anul viitor? Răspunsul nu e prea greu de intuit”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob

„Sunt știri care ar fi trebuit să zguduie România, sau măcar să îngrijoreze foarte serios cetățenii. Doar că ele au mic defect: oricît de grave ar fi, rămîn aproape neștiute publicului larg, ținut în priză cu buletinul meteo, cu goana după un hoț încă neprins pe te miri unde, cu viitorul loc de muncă al lui Iohannis șamd. Să trecem în revistă doar cîteva asemenea știri din ultimele zile, care conturează un viitor mai mult decît sumbru, știri care abia de au văzut lumina zilei ici-colo”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.

„– Într-o singură ședință, zilele trecute, ministerul Finanțelor a împrumutat 5 miliarde de euro de pe piaţa internaţională prin vînzarea a trei tranşe de obligaţiuni, două în euro şi una în dolari. Adică 5,6 miliarde de dolari într-o zi. Spre comparație, în 1982, vîrful datoriei externe a României, acumulate de la debutul anilor ’70, a atins 13 miliarde de dolari, pentru plata cărora Ceaușescu a introdus austeritate severă pentru 22 de milioane de români, timp de 7 ani.

– Datoria externă totală a României (publică şi privată) a sărit de 180 de miliarde de euro. Fiecare român e dator, astfel cu cca.10.000 de euro.

– România va înregistra în acest an o creștere de doar 1,4%, la jumătate față de cea mai recentă estimare a guvernanților, de 2,8% a venit un anunț oficial din partea BERD.

– Pentru perioada bugetară 2021-2027, prin Politica de Coeziune, României îi sunt destinate 45,1 miliarde de euro, dintre care 31,5 miliarde de euro alocare europeană și 13,6 miliarde de euro contribuție națională. În acest moment, rata de absorbție a fondurilor europene la jumătatea perioadei bugetare 2021-2027 e ZERO, arată Consiliul Fiscal.

– Ultima cerere de finanțare pe PNRR e blocată de peste 6 luni.

– Vine un avertisment dur din partea marilor companii: Camera de Comerţ Americană recomandă urgent guvernului, într-un comunicat, echilibrarea bugetară şi reformarea cadrului legal pentru atragerea investiţiilor. ”Sunt ultimii ani în care România va avea acces la finanţare majoră pentru convergenţa cu UE, dar şi ani cruciali pentru înscrierea într-o traiectorie fiscal-bugetară sustenabilă”.

– Consiliul Fiscal a avertizat că deficitul bugetar al României ar putea ajunge în 2024 chiar la 8% din PIB, mult peste ce s-a angajat guvernul la începutul anului (5% din PIB).

– Rompetrol Rafinare atacă la Curtea Constituțională a României suprataxa din energie stabilită în 2022 și cere înapoi de la statul român peste 100 de milioane de euro.

– Pepsi Cola își relochează producția din România în Grecia, pînă la sfîrșitul acestui an.

– Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat recent că planul fiscal structural menit să reducă deficitul bugetar în următorii şapte ani trebuie transmis Comisiei Europene până pe 15 octombrie 2024. Europa liberă a aflat că Guvernul României a cerut Comisiei Europene să accepte ca planul să fie depus abia anul viitor, în luna ianuarie. Altfel spus, românii să nu afle pînă după alegeri ce măsuri de austeritate vor deriva din planul de redresare.

– Guvernul Ciolacu a adoptat o OUG prin care își acordă singur derogare de la obligația legală de a lua măsuri pentru a scădea deficitul bugetar. Ordonanța de urgență arată că ”prevederile art. 25 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2024”.

– România e într-o bulă imobiliară mai mare decât în 2008, avertizează specialiștii. În 2008 soldul creditelor imobiliare era de 20 miliarde lei, acum este de 5 ori mai mare, 110 miliarde lei. Băncile nu mai acorda credite pentru dezvoltatorii imobiliari. Primele 5 bănci au spus stop la creditele pentru dezvoltatorii imobilari. Dacă pică sectorul imobiliar, băncile vor avea mari probleme: 40% din sectorul bancar reprezintă credite imobiliare către persoane fizice și companii”, arată economistul Radu Georgescu, într-o analiză.

Sunt cîteva știri de o gravitate incomensurabilă venite în doar ultimele zile, care nu au rulat pe la nicio televiziune și pe care presa mainstream le-a ignorat în cea mai bună măsură. Ai spune că presa are grijă să nu streseze românii cu vești proaste, de parcă ce nu știi nu te poate afecta. Cu cine o fi presa română grijulie, ocolind marile teme: cu cetățenii, ori cu politicienii responsabili de dezastrul economic care e în derulare și care va exploda dramatic de anul viitor? Răspunsul nu e prea greu de intuit”, scrie jurnalistul.

Articolul „Cu cine o fi presa română grijulie, ocolind marile teme: cu cetățenii, ori cu politicienii responsabili de dezastrul economic care e în derulare și care va exploda dramatic de anul viitor? Răspunsul nu e prea greu de intuit”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks