Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au amânat, joi, pentru a doua zi consecutiv, luarea unei decizii în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, suspendat din funcţie, care a contestat mandatul de arestare preventivă emis, sâmbătă, de Tribunalul Vaslui.
Instanţa din Iaşi urmează să dea soluţia cu privire la menţinerea mandatului de arestare sau punerea în libertate a lui Buzatu în cursul zilei de vineri.
‘S-au finalizat dezbaterile în acest dosar. În cursul şedinţei de ieri (n.r. – miercuri), magistraţii judecători au decis practic reunirea celor două sesizări, cea cu privire la domnul expert Judele şi cea cu privire la domnul Buzatu, iar astăzi au pus concluzii cu privire la ambele situaţii. Urmează ca acest complet al Curţii de Apel să delibereze şi, în cursul zilei de mâine, să furnizeze o soluţie. Sigur că poate fi o soluţie de punere în libertate a domnului Buzatu sau poate fi o soluţie de menţinere a acestuia în stare de arest sau într-o altă formă de privare, o altă măsură preventivă’, a afirmat avocatul lui Dumitru Buzatu, Daniel Atasiei.
Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
‘În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante’, preciza DNA.
Ulterior, tot în cursul zilei de sâmbătă, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat măsura luată de judecători.