AcasăPoliticaCurtea Supremă a îndepărtat ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și...

Curtea Supremă a îndepărtat ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a celor 260.000 de euro bani din chirie de la familia Iohannis

Un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Miami – Florida a familiei Iohannis, potrivit minutei de ședință de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). E vorba de litigiul privind moștenirea unei case din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35, anunță G4Media.

  • Minuta ședinței de la Curtea Supremă: Decizia nr. 1943: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă.

ANAF explica în aprilie într-un răspuns pentru G4Media.ro că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.

Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea. Ea a solicitat anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.

Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Ea a fost reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.

Potrivit ANAF, acest litigiu de moștenire blochează recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. E vorba de spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29 (artera pietonală cu terase care duce spre Piața Mare). Din pricina litigiilor, succesiunea a fost suspendată de către notarul public din Avrig.

Articolul Curtea Supremă a îndepărtat ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a celor 260.000 de euro bani din chirie de la familia Iohannis apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks