AcasăRo-Mold NEWSCustodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, donaţie de carte Universităţii de Stat...

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, donaţie de carte Universităţii de Stat din Moldova (USM)

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, şi Alteţa Sa Regală, Principele Radu, au făcut, marţi, o donaţie de carte Universităţii de Stat din Moldova (USM), în cadrul vizitei pe care o efectuează în Republica Moldova.

Cele aproximativ 500 de volumele oferite USM provin din biblioteca regală de la Săvârşin şi au un conţinut divers, de la istorie şi literatură până la ştiinţe politice şi relaţii internaţionale.

„Am pus împreună, de aproape doi ani încoace, şi Majestatea Sa, şi eu, o serie de volume din biblioteca regală de la Săvârşin, pe care să vi le dăruim dumneavoastră, generaţiei de astăzi de cărturari români, care învăţaţi în cea mai importantă universitate a ţării. A durat mult pentru că ne-am gândit ca fiecare lucru pe care îl primiţi de la noi să aibă un înţeles, un rost, şi când domnul rector a confirmat Majestăţii Sale că vom avea plăcerea de a întâlni studenţi de la Relaţii Internaţionale, de la Ştiinţe Politice, ne-am gândit cât de frumos ar fi să împletim darul pe care vi-l facem astăzi cu un dialog cu dumneavoastră”, a declarat Alteţa Sa Regală, Principele Radu.

De asemenea, Familia Regală a avut un dialog informal cu profesorii şi studenţii USM, cărora le-a vorbit despre susţinerea Casei Regale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

 

Articolul Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, donaţie de carte Universităţii de Stat din Moldova (USM) apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks