Eurodeputatul Dacian Cioloş a declarat, joi, la Timişoara, că dacă va decide să candideze în alegerile de anul viitor nu o va face ‘de dragul de a-şi continua cariera politică pentru a avea ce face’, ci pentru a face ceva pentru România şi pentru cetăţenii ei.
Cioloş a arătat, într-o conferinţă de presă, că în urmă cu câteva luni a fondat partidul REPER, din a cărui conducere nu face parte.
‘Dacă va fi o candidatură la europarlamentare sau la parlamentare ea (candidatura, n.r.) va trebui să aibă loc pe lista unui partid sau a unei alianţe, iar dacă va fi o candidatură la prezidenţiale va fi una individuală, care evident se adresează tuturor cetăţenilor şi votanţilor, dincolo de susţinerea din partea unui partid sau a mai multor partide pentru o astfel de candidatură. În momentul în care îmi voi formula o candidatură voi fi foarte clar şi precis cui mă adresez şi care este motivul pentru care candidez. Nu voi candida de dragul de a-mi continua o carieră politică pentru ca să am ce face. Mi-a luat mult timp până am decis să intru într-un partid politic, chiar dacă am exercitat responsabilităţi şi atribuţii în stat, la nivel naţional sau la nivel european. Am intrat în politică şi într-un partid politic ca să fac lucruri pentru România dintr-o poziţie mai bine plasată’, a explicat Dacian Cioloş.
Răspunzând unei întrebări, eurodeputatul a subliniat că este prematur să vorbească în acest moment despre o candidatură în alegerile din 2024 şi că acum se concentrează pe mandatul din Parlamentul European, din care mai are 20% de urmat.
Fostul premier a menţionat că are o serie de întâlniri în teren cu cetăţenii, discuţiile cu ei ajutându-l să ia o decizie.
‘Am avut întâlniri cu oamenii pentru a învăţa eu din această experienţă, am discutat şi situaţii punctuale unde eu pot interveni în discuţii legislative la nivel european, şi pe politici de sănătate (…), şi cu fermierii în mediul rural despre accesul la fonduri europene. Mai sunt şi probleme pe care le voi preda colegilor mei din Parlamentul naţional legat de adaptări, modificări legislative (…). Aceste întâlniri mă ajută să iau o decizie despre felul şi modul în care pot fi mai util cu o candidatură sau alta. (…)’, a detaliat Dacian Cioloş.