Preşedintele Iohannis a golit de sens rolul de mediator pe care ar trebui să îl aibă în societate, a afirmat joi europarlamentarul REPER Dacian Cioloş.
‘Ţâfnă. Cu ţâfnă îi tratează preşedintele Iohannis pe profesorii, învăţătorii şi educatorii care au decis să continue greva. Din păcate, Guvernul şi Preşedintele îi servesc României educate nervi şi oprirea dialogului. Este inadmisibil ca oameni care îşi cer drepturile – fie că sunt sau nu îndreptăţiţi, fie că Guvernul are sau nu are de unde să îndeplinească cerinţele – să fie certaţi, de la cel mai înalt nivel al statului român. Este simptomul unor metehne vechi prin care autorităţile, în loc să îi servească, tratează cetăţenii cu dispreţ’, a scris Cioloş pe Facebook.ţ
Fostul premier susţine că s-ar fi aşteptat la o mediere înţeleaptă din partea preşedintelui, nu la ‘opacitate şi reacţii nervoase’.
‘Mă aşteptam la o mediere înţeleaptă, nu la opacitate şi reacţii nervoase. În acest moment, Iohannis a golit de sens rolul de mediator pe care preşedintele ar trebui să îl aibă în societate’, a transmis Dacian Cioloş.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că greva a durat ‘un pic mult’ şi speră ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, menţionând că Guvernul le-a dat tot ce au cerut.
Şeful statului şi-a exprimat speranţa că angajaţii din sistemul de educaţie se vor întoarce de marţi la şcoală, pentru că ‘nu mai au de ce să facă grevă’.
‘Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă greva. Pe termen mediu şi lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creşteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanţă, garanţii că Guvernul se va ţine de ce a promis. Şi atunci eu cred că foarte mulţi dascăli, care oricum au considerat că este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac. În afară de asta, cum îndrăzneşte cineva să pună dificultate examenele naţionale? Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bacalaureatul şi să meargă la universităţi, deci îi punem un dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut – încă o dată, le-a dat tot ce au cerut – acum în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionali şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal’, a adăugat Iohannis.