Europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat, joi, că România trebuie să îşi asume un rol ‘foarte clar’ de avocat al Republicii Moldova şi de sprijin în pregătirea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
‘Trebuie să ne asumăm un rol foarte clar, pornind de la poziţia noastră geostrategică, de la interesele noastre, de la interesele noastre în Uniunea Europeană şi cu Uniunea Europeană şi, deloc în ultimul rând, interesele Republicii Moldova şi relaţiei noastre cu Republica Moldova. Cred că e momentul să ne asumăm clar, pe faţă că suntem avocatul Republicii Moldova în UE şi politic, şi administrativ, şi financiar, din toate punctele de vedere, şi nu trebuie să ne scuzăm pentru asta, trebuie s-o facem foarte ferm’, a spus Cioloş în cadrul Forumului EUROSFAT.
Dacian Cioloş a adăugat că şi România este ‘strânsă cu uşa’ în contextul actual şi nu mai poate aştepta să vadă cum se poziţionează ceilalţi şi pe urmă să decidă direcţia.
‘Eu m-aş fi aşteptat ca preşedintele şi premierul României, cel puţin, să fi fost în ultimele săptămâni în capitale europene şi ei, pentru că nu e deloc sigur ce se va întâmpla la Consiliul European de pe 23 iunie, chiar dacă vedem deja, pe surse, venind anumite elemente, lucrurile par să meargă în direcţia bună, dar dacă Republica Moldova va primi, cât mai repede, sper, statutul de ţară candidată, pot să vă spun şi din discuţii pe care le-am avut în Comisie, mulţi în Comisia Europeană se aşteaptă ca România să-şi asume activ rolul de sprijin pentru Republica Moldova în pregătirea negocierilor’, a mai spus Cioloş.