Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat, vineri, la Brăila, la o întâlnire regională pe tema Planului Național Strategic 2023-2027. El a subliniat importanța vacilor și a precizat că poluarea nu vine de la acestea, devenite ținte ale atacurilor în spațiul public, ci de la mașini.
“Vaca este specia care trece prin mari greutăți, în primul rând de interpretare. Nu vedeți că, acum, vaca a devenit dușmanul planetei? Toate cătările acuzațiilor sunt pe coarnele vacii. Că, acum, vaca este responsabilă când avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi (…) Acest animal trebuie protejat și sprijinit. Nu există ecosistem fără animal!”, a arătat ministrul Agriculturii, potrivit debrăila.ro
Petre Daea a participat, vineri, la Brăila, alături de secretarul de stat brăilean Sorin Moise, la o întâlnire regională pe tema Planului Național Strategic 2023-2027, la care au luat parte zeci de agricultori.
Articolul Daea: Vaca este specia care trece prin mari greutăți. Nu vedeți că, acum, a devenit dușmanul planetei? apare prima dată în Ecopolitic.