AcasăStiri generaleDâmboviţa: 51 de localităţi vor beneficia de lucrări de apă şi canalizare,...

Dâmboviţa: 51 de localităţi vor beneficia de lucrări de apă şi canalizare, cu fonduri europene

Consiliul Judeţean Dâmboviţa anunţă, joi, într-un comunicat de presă, scoaterea la licitaţie a lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru primele două loturi din cadrul proiectului de alimentare cu apă şi canalizare pentru 51 de localităţi din judeţ, cu fonduri europene. Investiţia, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), este de 320 de milioane de euro. Contractul de finanţare a fost semnat în 2017. Conform Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD), la finalizarea acestui proiect, 94% din gospodăriile din judeţ vor putea fi racordate la apă şi canalizare. ‘Documentaţiile pentru primele două loturi ale celui mai mare proiect de infrastructură pentru apă şi apă uzată din judeţul Dâmboviţa vor fi încărcate în Sistemul Informatic de Achiziţii Publice (SICAP), începând cu data de 27 noiembrie 2020, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie licitate de firmele specializate în proiectarea şi execuţia unor lucrări de asemenea anvergură (…). Cele două contracte de lucrări de tip ‘proiectare şi execuţie’ vizează realizarea de surse de apă, rezervoare, staţii de clorinare, staţii de pompare şi aducţiuni’, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa. Primul contract (CL01), în valoare de peste 6 milioane euro, vizează localităţile: Târgovişte, Aninoasa, Şotânga, Vulcana Băi, Dragomireşti, Tătărani, Văcăreşti şi Perşinari. Al doilea contract de lucrări, în valoare de aproximativ 10 milioane euro, va avea ca localităţi beneficiare: Titu, Conţeşti, Răcari, Lunguleţu, Potlogi, Odobeşti, Ciocăneşti şi Slobozia Moară. ‘Este un moment important, pe care dâmboviţenii îl aşteaptă, este un moment important în care atât eu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cât şi primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, şi, nu în ultimul rând, conducerea Companiei de Apă, am avut un singur obiectiv, acela de a demara acest proiect, de a debloca anumite probleme (…). Vreau să felicit conducerea Companiei de Apă, pentru cum a gestionat această perioadă grea privind acest proiect şi vreau să o asigur că voi fi alături de dumnealor şi de toţi angajaţii, pentru a demara lucrările şi, bineînţeles, pentru a le finaliza’, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks