Podul peste râul Ialomiţa, din zona Glava, comuna Moroeni, investiţie de aproape două milioane de lei, a fost inaugurat marţi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, şi a vicepreşedintelui Luciana Cristea. Obiectivul a fost finanţat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II şi are o valoare totală de 1.933.335,32 lei, din care valoarea finanţată de la bugetul de stat este de 1.142.202 lei şi de la bugetul local este de 791.133 lei. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Biroul de Comunicare al CJ Dâmboviţa, contractul de finanţare a fost semnat în 13 decembrie 2017 şi a avut ca obiect realizarea unui pod cu o lungime de 54 de metri, o lăţime de 4 metri şi o înălţime de 3 metri. De asemenea, au fost realizate trotuare pietonale pe ambele părţi. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat, citat în comunicatul menţionat, că va sprijini în continuare comunitatea din localitatea Moroeni, mai ales că în zonă există şi o staţiune turistică de interes naţional, pe care autorităţile judeţene o au în vedere pentru a dezvolta zona din nordul judeţului Dâmboviţa. De asemenea, preşedintele CJ Dâmboviţa a vizitat Sanatoriul TBC Moroeni, unitate medicală aflată în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde se doreşte continuarea proiectului de reabilitare, consolidare şi modernizare, pentru transformarea într-un centru regional pentru tratarea afecţiunilor pulmonare grave. Corneliu Ştefan a dat asigurări că spitalul nu se va închide şi se caută surse de finanţare pentru ca acesta să devină un centru regional şi naţional pentru pacienţii cu tuberculoză. ‘Vreau să ţinem cont de faptul că proiectul de reabilitare a acestui spital este unul vechi, de 15 ani. Vom face tot posibilul ca în 2021 să găsim fondurile necesare, astfel încât el să redevină ce a fost odată – un centru regional, naţional, pentru pacienţii cu tuberculoză. (…) Ideal ar fi să revenim la ce am fost, să găsim sursa de finanţare pentru a relua lucrările anul viitor şi să populăm acest amplasament, să trimitem pacienţi către acest spital, nu în Prahova sau în Argeş’, a spus preşedintele CJ. Corneliu Ştefan a discutat şi cu primarul comunei Moroeni, Laurenţiu Moraru, cu directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, dr. Andrei Tomescu, dar şi cu conducerea şi angajaţii sanatoriului, prilej cu care a subliniat importanţa solidarităţii în această perioadă şi le-a cerut cadrelor medicale de la Moroeni sprijinul pentru a depăşi cu bine această perioadă dificilă. ‘Eu peste medici nu vreau să intervin, pentru că domeniul meu de expertiză este cel economic, dar trebuie să lucrăm împreună. Şi sunt persoane aflate în această sală care au înţeles omeneşte şi au fost de acord să vină să lucreze şi la Târgovişte câte o lună. Cel mai important este să depăşim această iarnă, să rămână spitalul deschis şi să gestionăm cât mai bine criza COVID-19’, a afirmat preşedintele CJ. AGERPRES (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă)