AcasăStiri generaleDâmboviţa: A treia ediţie a festivalului The Jazz Cave, în Peştera Ialomiţei

Dâmboviţa: A treia ediţie a festivalului The Jazz Cave, în Peştera Ialomiţei

A treia ediţie a festivalului ‘The Jazz Cave’ se desfăşoară în perioada 16-18 august, în Peştera Ialomiţei, la eveniment fiind invitate formaţii apreciate din România şi străinătate.

‘The Jazz Cave Festival, un eveniment care şi-a propus să restaureze legătura organică dintre om, sunet şi elementele naturii, va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023 şi va cuprinde concerte de jazz, dar şi alte stiluri muzicale, expoziţii itinerante şi drumeţii în staţiunea turistică Peştera – Padina. (…) Ediţia a treia a The Jazz Cave Festival are loc în Peştera Ialomiţei şi omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de recitaluri susţinute de formaţii apreciate din România, Bulgaria, Albania, Azerbaijan, Italia, Irlanda, Olanda, dar şi SUA şi Japonia’, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ediţia din acest an a The Jazz Cave aduce o premieră, şi anume, o a doua scenă, pe care se vor desfăşura o parte din concerte – Zănoaga Dreamland.

‘Aflată în campingul montan Zănoaga, la câteva sute de metri de Peştera Ialomiţei, scena Zănoaga Dreamland va găzdui concertele unor muzicieni situaţi stilistic la confluenţa dintre jazz şi muzica contemporană, dar şi jam sessions între artiştii invitaţi şi muzicieni amatori din rândul publicului, creând o atmosferă de conexiune, amplificată de cadrul natural al muntelui. Scena este gândită astfel încât să respecte şi să insufle respect pentru natură şi pentru oameni, muzica fiind atent aleasă astfel încât să adauge un plus de emoţie spaţiului’, precizează sursa citată.

Pe lângă concerte, Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa va organiza o serie de sesiuni de informare şi instruire pentru participanţii la evenimentele Zănoaga Dreamland, ‘atingând aspecte precum conduita preventivă în drumeţiile montane, măsuri de prim ajutor şi orientare’.

Programul concertelor şi alte noutăţi sunt actualizate pe pagina de facebook https://www.facebook.com/thejazzcavefestival şi pe pagina de instagram – https://www.instagram.com/thejazzcavefestival/.

Evenimentul este organizat de Asociaţia UCIMR – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, în parteneriat cu Exces Music şi în colaborare cu mai multe instituţii, organizaţii şi firme, fiind cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks