O persoană a fost rănită, joi, într-un accident petrecut pe DJ 611 în localitatea dâmboviţeană Vişina, informează ISU Dâmboviţa.
‘Se intervine în cazul unui accident rutier în comuna Vişina pe DJ 611. La locul accidentului a fost găsită o persoană, conştientă, care primeşte primul ajutor de la echipajul SMURD. Concomitent sunt asigurate şi măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier’, precizează ISU Dâmboviţa.
La faţa locului acţionează Garda de Intervenţie Vişina cu o autospecială de intervenţie, un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa cu un echipaj.