Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa informează, vineri, că în această săptămână au fost confirmaţi cu COVID-19 în judeţ 24 de elevi şi 35 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ.
Cei mai mulţi elevi confirmaţi cu SARS-CoV-2 sunt din Târgovişte, municipiu aflat în scenariu roşu, cu o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori. Dintre cazuri, două sunt înregistrate la grădiniţe din Târgovişte, cinci la licee din Târgovişte şi Răcari, restul la şcoli gimnaziale din Dâmboviţa.
În ce priveşte cazurile în rândul profesorilor, acestea sunt repartizate în mai multe localităţi. Astfel, cele 35 de cazuri sunt din localităţile: Perşinari, Râul Alb, Vulcana Băi, Târgovişte, Potlogi, Cojasca, Găeşti, Fieni, Finta, Pucioasa, Lunguleţu, Ulieşti, Dragomireşti, Corbii Mari.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa mai informează că la data de 19 martie, în judeţ, 2.031 de cadre didactice s-au vaccinat. De asemenea, sunt 485 de cazuri de personal nedidactic şi 196 cazuri de personal auxiliar din învăţământ care s-au vaccinat.
La acest moment, în Dâmboviţa este o localitate carantinată – Bezdead.
Conform Prefecturii Dâmboviţa, vineri s-au înregistrat, în judeţ, 91 de noi cazuri de COVID-19. 1.303 persoane sunt în carantină la domiciliu iar 249 de persoane sunt internate în spital, dintre care opt la ATI, fiind ocupate toate paturile de la Anestezie Terapie Intensivă.