Acasă93Dâmboviţa: Calea Luminii, eveniment de tradiţie în Joia Mare, la Târgovişte

Dâmboviţa: Calea Luminii, eveniment de tradiţie în Joia Mare, la Târgovişte

Calea Luminii, un spectacol de sunet şi lumină unic în ţară, are loc în Joia Mare, la Târgovişte, în zona Catedralei Mitropolitane şi pe Bulevardul Regele Carol I, unde sunt aprinse 2024 de lumânări.

Imediat după Denia celor 12 Evanghelii, Calea Luminii reaprinde drumul credinţei simbolice, de pe treptele Catedralei Mitropolitane, în Piaţa ‘Mihai Viteazul’ şi pe Bulevardul Regele Carol I. Evenimentul, unic în România, a căpătat o încărcătură spirituală aparte şi a devenit reper al Sărbătorilor Pascale, în Târgovişte.

‘Calea Luminii a devenit un eveniment care, an de an, capătă o mai mare amploare şi devine o adevărată sărbătoare a comunităţii, în preajma celei mai importante sărbători creştine. Anul acesta avem ceva mai mult decât până acum: dincolo de Calea Luminii, propriu-zisă, avem şi un ecran în Piaţa Mihai Viteazul, pe care se transmite tot ce se întâmplă aici. Am vrut să oferim o anvergură pe măsura evenimentului’, a declarat primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

În Joia Mare este deja tradiţie ca târgoviştenii să participe la Calea Luminii.

‘Nu se putea ca această manifestare să se desfăşoare decât în această săptămână, pentru că ea ne pregăteşte Calea Luminii, acea Lumină care este Însuşi Dumnezeu, simbol al bucuriei, al dragostei, al păcii, al apropierii dintre oameni, mai ales acum, când norii negri ai războiului din Ucraina sau criza morală se abat asupra noastră’, spune vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte, Ionuţ Ghibanu.

Ca în fiecare an, sunt aprinse un număr egal de lumânări cu al anului în care are loc evenimentul plus una ‘pentru speranţă’, spune iniţiatorul acestei acţiuni, artistul plastic târgoviştean Mihai Şerbănescu.

‘În primul an, m-am gândit să fac acest gest al Luminii, pe care, de fapt, târgoviştenii îl fac, cu ajutorul lor se înfăptuieşte Calea Luminii. Iată că s-a rostogolit în timp şi o să avem cea de-a 24-a ediţie. Calea Luminii nu simbolizează decât lumina din noi. Sigur, se vorbeşte adesea, dar, câteodată, trebuie să şi credem că avem flacăra aceasta şi că ea nu se stinge, chiar dacă nu mai suntem pe-aici’, afirmă artistul plastic Mihai Şerbănescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks