Şoferul care în urmă cu un an a omorât o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni a fost condamnat la trei ani cu suspendare, se arată în decizia instanţei de vineri.
Judecătoria Târgovişte a decis şi acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 de euro.
Hotărârea poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, se mai arată în decizie.
Incidentul a avut loc în iulie anul trecut, în Târgovişte. Şoferul circula cu peste 120 de kilometri la oră şi a lovit mortal o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni.
La înmormântare a avut loc un incident între poliţişti şi cei care făceau parte din cortegiul funerar. Cei care făceau parte din cortegiu voiau să treacă prin faţa locuinţei celui care a produs accidentul, iar, pentru a preveni incidente, poliţiştii au împiedicat acest lucru. Mai mulţi poliţişti au fost loviţi, iar o autospecială de Poliţie a fost avariată. Poliţişti şi jandarmi au intervenit şi au aplanat scandalul şi s-a deschis dosar penal pentru ultraj pe numele mai multor persoane implicate în scandal.