AcasăStiri generaleDâmboviţa: Două autocamioane care transportau nisip implicate într-un accident, două persoane au...

Dâmboviţa: Două autocamioane care transportau nisip implicate într-un accident, două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite, marţi, într-un accident petrecut pe DJ 720A în comuna dâmboviţeană Corneşti, în care au fost implicate două autocamioane care transportau nisip, informează ISU Dâmboviţa.

‘Echipaje de pompieri intervin în cazul unui accident rutier pe DJ 720A în localitatea Postârnacu, comuna Corneşti, produs între două autocamioane ce transportau nisip. La locul accidentului au fost găsite două victime, dintre care o persoană încarcerată, fiind extrasă de echipajele de pompieri şi predată echipajului medical de la Ambulanţă. Aceasta prezintă diferite traumatisme şi este suspectă de fractură membru inferior. Cea de-a doua victimă, care acuză dureri toracice şi ale membrelor inferioare, a fost asistată medical de echipajul SMURD’, precizează ISU Dâmboviţa.

Ambele persoane rănite au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Târgovişte.

La faţa locului au intervenit un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks