AcasăStiri generaleDâmboviţa: Două persoane aflate într-o maşină care transporta ulei uzat, rănite într-un...

Dâmboviţa: Două persoane aflate într-o maşină care transporta ulei uzat, rănite într-un accident pe A1

O maşină care transporta ulei uzat a fost implicată, joi, într-un accident pe A1, în zona Petreşti, iar două persoane au fost rănite, informează ISU Dâmboviţa.

‘La locul accidentului au fost identificate două victime care se aflau într-un autovehicul care transporta ulei uzat. Dintre victime una este în stare gravă, conştientă, cu traumatisme la nivelul coloanei cervicale, pentru aceasta fiind solicitată intervenţia elicopterului SMURD. Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului având în vedere scurgerile de lichide combustibile de pe carosabil’, precizează ISU Dâmboviţa.

La faţa locului se acţionează cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks