Un muncitor care efectua lucrări la un sistem de canalizare în localitatea dâmboviţeană Produleşti a fost surprins de un mal de pământ şi a fost rănit, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.
‘În urma deplasării la faţa locului şi din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localităţii Produleşti, efectuând lucrări la o canalizare, ar fi fost surprins de un mal de pământ, până în zona membrelor inferioare. Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului’, precizează IPJ Dâmboviţa.
La faţa locului au intervenit reprezentanţi ai ISU Dâmboviţa cu o autospecială, un echipaj SMURD, două autospeciale de descarcerare şi un container multirisc.
‘Persoana a fost extrasă de sub malul de pământ în viaţă. La acest moment, aceasta se află în drum către spital cu elicopterul SMURD’, precizează ISU Dâmboviţa.