Poliţiştii au efectuat, joi, trei percheziţii pe raza oraşului Titu, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. Au fost puse în executare 11 mandate de aducere. ‘Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2016 şi până în prezent, cele 11 persoane bănuite ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere, pe teritoriul Marii Britanii şi Germaniei, sumele obţinute fiind de aproximativ 150.000 de lire sterline. În cauză s-a reţinut că persoanele bănuite, membri ai aceleiaşi familii, ar fi ademenit tinere din mediul rural prin metoda ‘Lover Boy’ şi. sub promisiunea că se căsătoresc cu ele, le determinau să practice prostituţia, facilitându-le transportul către cele două ţări’, precizează IPJ Dâmboviţa. Persoanele bănuite au fost conduse la sediul Poliţiei, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor care se impun. În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.