Poliţiştii au efectuat, luni, 10 percheziţii domiciliare la bănuiţi de înşelăciune pentru obţinerea de indemnizaţii acordate în contextul pandemiei COVID-19, informează IPJ Dâmboviţa.
Patru percheziţii au fost făcute în judeţul Prahova, patru în judeţul Argeş, una în judeţul Ilfov şi una în municipiul Bucureşti.
Au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru audieri.
‘Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, prin intermediul a doi administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii artistice, prin care s-ar fi atestat că activitatea artistică desfăşurată ar fi fost afectată din cauza pandemiei de COVID-19. Astfel, în baza declaraţiilor şi a cererilor care ar fi fost întocmite în fals, ar fi fost obţinute indemnizaţii necuvenite de la o instituţie publică’, precizează IPJ Dâmboviţa.
Prejudiciul cauzat este de peste 500.000 de lei.
Activităţile de cercetare penală sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii.
Şi anul trecut poliţiştii dâmboviţeni au făcut zeci de percheziţii la persoane bănuite că ar fi beneficiat ilegal de indemnizaţii de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, acordate în contextul pandemiei COVID-19.