Peste 1.500 de petarde şi artificii au fost confiscate de jandarmii dâmboviţeni de la două persoane care le vindeau în Târgovişte, informează, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa.
‘Două persoane, care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare articole pirotehnice, au fost depistate de jandarmii dâmboviţeni în zona complexului comercial Pavcom, din municipiul Târgovişte. În urma verificărilor efectuate asupra acestora au fost găsite 1.510 petarde şi artificii, din diferite categorii, interzise la comercializare’, precizează IJJ Dâmboviţa.
Celor doi bărbaţi, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, li s-au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii privind regimul materiilor explozive.
‘Reamintim cetăţenilor faptul că în conformitate cu legislaţia în vigoare, orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an’, subliniază IJJ Dâmboviţa.
Jandarmii recomandă să nu fie cumpărate articole pirotehnice de la persoane neautorizate şi să fie supravegheaţi copiii, aceştia fiind predispuşi la pericole dacă nu înţeleg riscurile la care se expun folosind petarde şi artificii.