Peste 30.000 de elevi din ţară şi din Republica Moldova au participat, joi, la ora ‘Educaţie la înălţime’, transmisă live pe youtube din Parcul Naţional Bucegi.
‘Din spatele camerelor, colegii mei îmi spun că sunteţi peste 30.000 de copii din întreaga ţară şi din Republica Moldova care ne urmăriţi acum. Suntem aici cu o nouă lecţie ‘Educaţie la înălţime’ despre viaţa terestră, despre cum pădurea, acest organism viu, reprezintă plămânul planetei şi comoara vie a acesteia’, a spus, la începutul orei, Irina Constantinescu, profesoară de geografie, directoare a Eco-şcolii Cândeşti-Vale (Dâmboviţa).
Copii au avut parte de jocuri educative, au pus întrebări despre Parcul Natural Bucegi şi au primit informaţii despre aria protejată.
‘Pădurile de aici ne ajută să rămânem în viaţă, ne curăţă aerul, apa, pădurile ne hrănesc solul, ne oferă hrană, ne oferă adăpost, chiar leacuri, plante care sunt leacuri pentru noi. Pădurile, aşa cum ştiţi, reglează clima locală şi stochează carbonul care altfel s-ar acumula şi ar duce la încălzirea climatică’, a mai spus Irina Constantinescu.
La oră a fost prezent şi directorul Administraţiei Parcului Natural Bucegi, care a răspuns întrebărilor puse de elevi.
‘Parcul Natural Bucegi a fost înfiinţat în anul 2000. Avem foarte multe monumente naturale, avem 46, cele mai vestite sunt Babele şi Sfinxul (…), avem numeroase peşteri, cascade, ca să enumăr doar câteva: Peştera Ialomiţei, Cascada Urlătoarea. Rezervaţiile naturale sunt zonele care necesită un grad de protecţie mai ridicat din partea noastră, a Administraţiei Parcului, datorită speciilor de plante, animale şi peisaje deosebite care se regăsesc în aceste zone. Ele sunt în număr de 14 pe teritoriul parcului, ocupă circa 30% din suprafaţa ariei şi pentru a enumera câteva: Cheile Tătarului, Turbăria Lăptici, Valea Horoabei, Abruptul prahovean, Abruptul Braşovean’, a spus directorul Administraţiei Parcului Natural Bucegi, Alexandru Colţoiu.
Acesta a adăugat că Parcul Natural Bucegi se întinde pe o suprafaţă de 32.000 de hectare, pe raza a trei judeţe: Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.
Participanţii la oră au putut urmări şi imagini surprinse de dronă în locul transmiterii live, respectiv zona Padina de pe platoul Bucegi. De asemenea, au fost oferite imagini cu animale surprinse de camerele de supraveghere video montate în Parcul Natural Bucegi.
‘Lecţia pune lupa pe obiectivul de dezvoltare durabilă viaţa terestră şi urmăreşte să familiarizeze elevii cu interdependenţa organismelor vii într-un ecosistem special (pădurea), cu vegetaţia şi fauna din Bucegi şi să îi motiveze să întărească relaţia cu natura. Proiectul naţional este susţinut de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României şi dezvoltat de iniţiatorii Marius Toader şi Adrian Robe în parteneriat cu Aspire Teachers şi Asociaţia Cartierul Creativ Carolina’, se arată într-un comunicat al Aspire Teachers.
Lecţia din Parcul Natural Bucegi este cea de-a treia transmisă live la care au acces elevii tuturor şcolilor din România.
Proiectul naţional ‘Educaţie la înălţime’ îşi propune: să familiarizeze elevii şi profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă într-un mod ce pune în valoare resursele României şi competenţele de secol 21, să creeze lecţii interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii şi să ofere materiale corelate cu programa şcolară, accesibile tuturor profesorilor, chiar şi după încheierea transmisiunilor live. Lecţia poate fi urmărită pe contul YouTube al Aspire Teachers.
În România, Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă au fost transpuse în Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 a cărei implementare este coordonată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.