AcasăStiri generaleDâmboviţa: Peste 40 de hectare de grâu, cuprinse de flăcări în Ciocănari

Dâmboviţa: Peste 40 de hectare de grâu, cuprinse de flăcări în Ciocănari

Peste 40 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări, marţi, în localitatea Ciocănari, informează ISU Bucureşti Ilfov.

‘Am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un lan de grâu şi vegetaţie uscată în localitatea Ciocănari, judeţul Dâmboviţa. Suprafaţa preliminară care a fost afectată de incendiu este de peste 40 hectare de grâu, la care se adaugă suprafaţa de mirişte (nu a fost încă stabilită). Au fost luate măsuri pentru protejarea unei zone forestiere şi a locuinţelor aflate în apropiere’, precizează ISU Bucureşti Ilfov.

Conform sursei citate nu sunt persoane rănite, iar incendiul a fost stins.

Au intervenit mai multe tractoare, care au trasat brazde cu plugurile, pentru a delimita zona de ardere. La faţa locului au mai acţionat 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks