Campusul Universităţii Valahia din Târgovişte va avea o sală de sport, finanţarea este asigurată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar termenul de finalizare este finalul acestui an, a anunţat, miercuri, primarul Daniel Cristian Stan.
Edilul a efectuat o deplasare în teren şi spune că sala de sport este dimensionată pentru jocurile de handbal, baschet, tenis şi volei.
‘Deplasare în teren pe şantierul de construire a sălii de sport realizate de Primăria Târgovişte în campusul Universităţii Valahia! Sala va avea o tribună de 180 de locuri, suprafaţa sportivă dimensionată pentru jocurile de handbal (şi va cuprinde şi tuşe trasate pentru baschet, tenis, volei) cu suprafaţa de gardă aferentă, va dispune de vestiare (separate pe sexe/echipe) dotate cu duşuri şi grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi motorii). Au fost prevăzute vestiare pentru instructori/arbitri şi un cabinet de prim-ajutor. Organizarea vestiarelor s-a făcut în regim filtru, separând-se circulaţiile de acces în vestiare de cele de acces la terenul de sport’, a precizat Daniel Cristian Stan.
Acesta a adăugat că se vor realiza şi amenajări exterioare: alei pietonale, alei auto, parcări şi spaţii verzi.
Ordinul de începere a lucrărilor de execuţie a fost semnat în noiembrie anul trecut, iar termenul de realizare este de 10,5 luni. Valoarea investiţiei este 8,6 milioane de lei, sursa de finanţare este asigurată prin CNI, iar municipiul Târgovişte, ca beneficiar al investiţiei, a pus la dispoziţie terenul şi va asigura finanţare pentru racordarea la utilităţi.