Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa şi 15 primarii din judeţ au semnat, vineri, contractele de finanţare cu Administraţia Fondului de Mediu, prin care vor fi montate staţii de încărcare a autovehiculelor electrice atât în zona montană turistică a judeţului, precum şi în mai multe localităţi.
În Târgovişte vor fi montate trei staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice, în staţiunea Peştera Padina alte două staţii, prin proiectul CJ Dâmboviţa. Alte 15 primării vor monta staţii de încărcare în localităţi din judeţ.
‘Semnăm contractul prin care Consiliul Judeţean va amenaja cinci staţii publice de încărcare a autovehiculelor electrice. Proiectul este în valoare de 1,7 milioane de lei, din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu vom avea suma asigurată de 900.000 de lei, diferenţa o vom susţine din fondurile proprii ale CJ. Astfel, Consiliul Judeţean va amplasa trei staţii cu două puncte de încărcare în municipiul Târgovişte în Piaţa Tricolorului, chiar în faţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pe Bulevardul Regele Carol, lângă sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Dâmboviţa şi pe Bulevardul Regele Ferdinand, lângă Dâmboviţa Mall. Alte două staţii, cu aceleaşi caracteristici, le vom monta în zona turistică, în staţiunea Peştera Padina, pe DJ 713 vizavi de Cabana Dichiu şi DJ 714A în faţa Hotelului Gâlma’, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Contractele au fost semnate la sediul CJ Dâmboviţa, în prezenţa preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Neculaescu.
‘Vom semna 16 contracte de finanţare. Este un program de finanţare în care s-au depus peste 1.000 de aplicaţii la nivel naţional. La data de 25 iulie am finalizat evaluarea tuturor aplicaţiilor depuse, au fost peste 634 de unităţi administrativ-teritoriale la nivel naţional care vor beneficia în perioada următoare de finanţări. Totul se îndreaptă, din punct de vedere al vehiculelor către energia verde, către mijloace de transport cât mai ecologice, maşini electrice, şi atunci Administraţia pentru Mediu a venit în sprijin prin crearea acestei reţele la nivel naţional de staţii de încărcare a vehiculelor electrice’, a precizat Laurenţiu Neculaescu.
Cele 15 primării dâmboviţene au semnat proiecte de peste 8 milioane de lei.
‘Am o rugăminte pentru primarii care au semnat astăzi (vineri – n.r.) aceste contracte de finanţare să demareze cât mai repede procedura de achiziţie publică pentru a instala aceste staţii pe raza localităţilor, ţinând cont de proiectele viitoare, de microbuzele şcolare care vor veni în perioada viitoare şi avem nevoie de aceste staţii şi mai avem şi alte proiecte pe care primarii au depus cereri de finanţare şi vor instala asemenea staţii’, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa.