Trei persoane au fost grav rănite, vineri seara, într-un accident pe DJ 720B, la Nisipuri, în urma unei coliziuni între două autoturisme, informează IPJ Dâmboviţa.
‘Trei persoane primesc îngrijiri medicale. Traficul este blocat pe ambele sensuri în zona unde a avut loc accidentul. Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului’, precizează IPJ Dâmboviţa.
La faţa locului acţionează o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.
‘La locul accidentului trei persoane au fost preluate de echipajele de prim ajutor pentru îngrijiri medicale. Una dintre persoanele rănite este inconştientă şi se execută manevre de resuscitare pentru aceasta’, anunţă ISU Dâmboviţa.