AcasăStiri generaleDan Bittman (Holograf), omagiu adus lui Leluţ Vasilescu (Compact) la FITS: Pe...

Dan Bittman (Holograf), omagiu adus lui Leluţ Vasilescu (Compact) la FITS: Pe zi ce trece ne împuţinăm

Zeci de mii de spectatori au cântat, alături de Holograf, sâmbătă seara, în Piaţa Mare, melodia ‘Vine o zi’, pe care trupa i-a dedicat-o lui Aurel ‘Leluţ’ Vasilescu, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Compact, decedat recent.

Solistul trupei Holograf, Dan Bittman a declarat pentru AGERPRES, că Leluţ Vasilescu a fost ‘un prieten foarte drag, (…) un personaj fabulos, fără de care muzica asta pe care o cântăm noi de zeci de ani de zile nu ar fi avut niciun farmec’.

Înainte de concertul din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Dan Bittman a spus despre fostul toboşar al trupei Compact, care a decedat vineri, că era ‘singurul om de la care accepta orice’.

‘Din păcate pe zi ce trece ne împuţinăm. Şi ne-a plecat un prieten foarte drag, Leluţ Vasilescu de la Compact. Ne leagă cel puţin 37 de ani de prietenie, (…) eu l-am cunoscut la Costineşti în ’85 sau ’86, un personaj fabulos, fără de care muzica asta pe care o cântăm noi de zeci de ani de zile nu ar fi avut niciun farmec. Era singurul om de la care acceptam orice înjurătură, orice glumă, orice, orice. Putea să ne tăvălească pe jos, făcea ce voia el cu noi, pentru că aşa era el. Era un om care se făcea plăcut şi iubit, cum intra într-o cameră. Din păcate, ne va lipsi foarte mult, până când vom merge şi noi să ne jucăm puţin pe acolo cu el, că asta e până la urmă, nu? Dar o să cântăm ‘Vine o zi’ în memoria lui şi nu numai a lui, a tuturor prietenilor care ne-au părăsit în ultimii ani. Sunt deja foarte mulţi’, a precizat pentru AGERPRES, Dan Bittman.

Înainte de a cânta ‘Vine o zi’, Bittman i-a invitat pe spectatori să-i fie alături şi să aprindă luminile telefoanelor mobile, în memoria lui Aurel ‘Leluţ’ Vasilescu.

‘Un prieten de al nostru şi al vostru, foarte, foarte iubit şi talentat, domnul Aurel Vasilescu de la Compact. El nu mai este astăzi printre noi, dar am vrea să-i cântâm o piesă, pentru că l-am iubit foarte mult şi pentru că a fost alături de noi şi noi alături de el, toată viaţa pe care am avut-o până acum. Şi o să aprindeţi toate telefoanele pe care le aveţi, pentru că vreau să cântăm ‘Vine o zi’ ‘, a spus Dan Bittman, zecilor de mii de spectatori veniţi la concertul Holograf de la FITS.

FITS pregăteşte un nou concert pentru publicul de la Sibiu, duminică seara, când pe scena din Piaţa Mare va urca Horia Brenciu &HB orchestra.

AGERPRES este partener media al FITS. Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul oficial www.sibfest.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks