Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că în şedinţa de guvern de luni au fost aprobate o ordonanţă de urgenţă şi două hotărâri de guvern menite să îmbunătăţească ritmul de absorbţie a fondurilor europene.
Ordonanţa de urgenţă modifică şi completează acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale.
‘Prin aceste măsuri se completează cadrul legal necesar exercitării de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale, precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor. Se asigură astfel operaţionalizarea efectivă a autorităţilor de management la nivel regional, în contextul realizării tuturor funcţiilor prevăzute de reglementările europene şi naţionale aplicabile. Agenţiile pentru Dezvoltare Regională pot deveni deplin funcţionale în cel mai scurt timp, evitându-se astfel eventuale întârzieri în demararea implementării programelor operaţionale regionale’, informează Guvernul.
Deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare şi control al programelor operaţionale regionale au forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice.
Prima hotărâre de guvern modifică art. 10 alin. (2) din HG 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.
‘Actul normativ corelează prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aşa cum a fost modificată ordonanţa prin Legea nr. 117/2022, cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020’, transmite Guvernul.
Prin cea de-a doua hotărâre de guvern au fost aprobate normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă.
‘Normele metodologice aprobate astăzi pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 descriu mecanismul de programare bugetară a fondurilor aferente fondurilor europene şi a contribuţiei publice naţionale totală, respectiv modalitatea de cuprindere a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare necesare implementării proiectelor în bugetele beneficiarilor finanţaţi integral sau parţial de la bugetul de stat, dar şi pentru beneficiarii finanţaţi din bugetele locale, inclusiv mecanismul specific aplicabil fluxurilor financiare necesare funcţionării Agenţiilor de Dezvoltare Regională ca autorităţi de management pentru Programele operaţionale regionale in perioada 2021-2027’ a informat Guvernul.