Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a cerut vineri, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, măsuri urgente pentru combaterea creşterii preţurilor la energie, în contextul în care săptămâna viitoare va fi adoptat un plan de acţiune pentru pregătirea de iarnă.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de PSD, Dan Nica cere măsuri urgente pentru combaterea creşterii preţurilor la energie. Apelul social-democratului vine în contextul în care Comisia Europeană va adopta, săptămâna viitoare, un Plan de acţiune pentru pregătirea de iarnă.
‘Întreruperea fără precedent a aprovizionării cu gaze, combinată cu creşterile record ale preţurilor la energie, pot duce UE la un impact social şi economic devastator în această iarnă. Vremurile excepţionale pe care le trăim necesită măsuri de urgenţă, în care Uniunea trebuie să acţioneze rapid şi să fie mai unită ca niciodată. Planul de acţiune pentru iarnă are nevoie de soluţii pentru atenuarea costului crizei pentru consumatori, dar pentru a fi eficient ar trebui să includă şi măsuri de urgenţă pentru abordarea preţurilor la energie. Solicit Comisiei Europene să acţioneze ferm împotriva acţiunilor speculative, prin impozitarea profiturilor extraordinare’, a declarat liderul europarlamentarilor PSD.
Dan Nica a solicitat ca Planul de acţiune pentru pregătirea pentru iarnă să includă următoarele măsuri: reducerea decalajului dintre preţurile de achiziţie ale gazelor naturale şi preţurile pieţei en gros, limitarea numărului de intermediari între producători şi cumpărători, extinderea domeniului de aplicare a regimului de limite la produse energetice şi alimente, decuplarea preţurilor gazelor naturale de la preţurile energiei electrice.
‘Având în vedere sensibilitatea deciziilor care vor fi luate, pentru a avea succes, Planul necesită ca toate instituţiile UE să fie implicate, inclusiv Parlamentul European, în condiţiile în care planul vizează implementarea prevederilor ce decurg din Reglementarea Securităţii Aprovizionării cu Gaze, tratate în cadrul procedurii legislative ordinare. Parlamentul European lucrează deja cu viteză maximă pentru adoptarea propunerii legislative RepowerEU şi a demonstrat că are capacitatea de a lucra responsabil, în procedură de urgenţă, în cazul propunerii legislative privind stocarea gazelor. Parlamentul European şi Grupul S&D vor fi întotdeauna parteneri deschişi şi de încredere şi sper ca PE să fie pe deplin implicat în procesul decizional’, a subliniat Nica în apelul adresat preşedintelui CE.
Potrivit comunicatului, iniţiativa europarlamentarului PSD este susţinută de toţi liderii social-democraţi din Comisia de Energie şi Industrii a Parlamentului European.