„Nu te TEME, popor român, ca să-ți trăiești din tot sufletul CEASUL DEMNITĂȚII tale care, iată, a sosit! Nu te TEME, că nici strămoșii tăi nu s-au temut să-l trăiască, MURIND pentru EL!”, scrie Dan Puric, conform solidnews.ro.
„Nu te TEME! Pentru că nimeni nu poate fura unui neam veșnic crucificat DREPTUL legitim la ÎNVIEREA lui! Trăiește-l, dar ia seama, popor român, că vremurile de acum sunt altele! Sunt vremuri cumplit de ascunse și de perverse! Privește în jurul tău și ai să vezi cetăți adormite cu dulci cântece de sirenă, ce inspiră încredere, bunătate și, mai ales, fericire! Ca apoi să fie distruse fără milă, în mod viclean, din temelii, în timpul SOMNULUI lor ce le-a pierdut! Și de aceea, TU să stai TREAZ, popor român! Să nu te lași adormit, căci iadul este pavat cu bune intenții și de aceea lumea din jurul tău stă la pândă, căci e o lume fără VISE!
Ceasul DEMNITĂȚII tale!
Ai dreptul divin să-ți trăiești ceasul acesta, căci prea multe „ceasuri” nefericite ți s-au dat mereu fără milă să le trăiești! „Ceasuri” de umilință, de trădare, de sfârtecare a sfântului tău pământ! „Ceasuri” de crucificare a trupului și al sufletului tău atât de blajin! Mereu crucificat, popor al meu, pe stâlpii goi și reci ai stăpânilor lumii, cei lipsiți mereu de Dumnezeu! Și de aceea, ACUM, în zilele acestea înspăimântate de negura unei lumi ce cade, TU, popor român, să nu te TEMI, să te ROSTEȘTI pe TINE! Căci ce piroane te mai pot răstigni, când tu pe toate le-ai numărat, nu cu ură, ci cu LACRIMI, ca să le prefaci mereu și tot mereu în sfinte RUGĂCIUNI?
POPOR-CRUCE! Asta ai fost, ești și vei fi mereu, în veacul, veacurilor, popor român! POPOR-CRUCE mereu aruncat, popor al meu, în calea răutăților! Nu te teme, căci ce vânzare, ce trădare de țară mai poate înfricoșa un neam de TROIȚE TĂCUTE?
Nu te TEME, popor român, căci TU pe toate astea le-ai trăit, nu ca un om, ci ca un HRIST!”, scrie Dan Puric.
Articolul Dan Puric, către poporul român: „Privește în jurul tău și ai să vezi cetăți adormite cu dulci cântece de sirenă, ce inspiră încredere, bunătate și, mai ales, fericire! Ca apoi să fie distruse fără milă, în mod viclean, din temelii, în timpul SOMNULUI lor ce le-a pierdut!” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro