Acasă55Dan Tudorache: ANI a clasat cazul în care am fost cercetat; imaginea...

Dan Tudorache: ANI a clasat cazul în care am fost cercetat; imaginea mea a fost călcată în picioare

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat luni, într-un raport, nevinovăţia deputatului PSD Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1, şi a clasat cazul acestuia, el fiind cercetat din anul 2021, după autosesizarea instituţiei pe baza unor informaţii din presă.

‘Astăzi am primit decizia ANI în plic, la biroul parlamentar. Deci s-a clasat cazul. M-au cercetat pe nişte informaţii din presă. Au verificat din februarie 2021 până în octombrie 2023 şi au spus că nu există nicio probă şi au clasat dosarul. S-au autosesizat, aşa mi-au spus, aşa este în raport, în baza unor informaţii din presă. Au verificat averea şi au văzut clar că nu am nicio problemă, că sunt în regulă’, a precizat Dan Tudorache pentru AGERPRES.

În tot acest timp, fostul edil spune că imaginea lui a fost prejudiciată foarte mult.

‘Imaginea mea a fost prejudiciată foarte mult, a fost călcată în picioare. O să vorbesc cu avocaţii mei în perioada următoare, nu am luat nicio decizie în acest moment’, a declarat deputatul PSD.

Potrivit raportului ANI, la data de 03.02.2021, Agenţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 Bucureşti, ‘a realizat o avere mai mare decât veniturile realizate’.

‘În urma finalizării evaluării efectuate în lucrarea privind pe Tudorache Daniel, primarul Sectorului 1 Bucureşti, nu au fost identificate diferenţe semnificative în sensul prevederilor art, 18 din Legea nr. 176/2010’, subliniază raportul de evaluare al ANI în concluzii, unde se anunţă că s-a dispus clasarea acestui caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks