Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, a anunţat, sâmbătă, că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat. ‘În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică’, a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook. El precizează că, până la sfârşitul anului, atribuţiile de preşedinte PSD Sector 1 vor fi preluate de preşedintele executiv.