Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de hotărâre care modifică de la 50% la 70% limita maximă a ajutorului financiar nerambursabil pe care îl primesc organizaţiile de producători din sectorul legume-fructe, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Dancă a precizat că, astfel, aceste organizaţii şi forme asociative vor putea beneficia de un ajutor financiar mai mare din programele de finanţare nerambursabilă. ‘Un act normativ important de adus la cunoştinţa publicului este un proiect de hotărâre de guvern care modifică modul de acordare a ajutorului financiar pentru organizaţiile de producători şi alte forme asociative pentru comercializarea produselor din sectorul fructe-legume. Prin acest proiect de hotărâre de guvern se modifică limita maximă a ajutorului financiar nerambursabil pe care îl primesc aceste forme de asociere de la 50% la 70%. Practic, după adoptarea acestui proiect de hotărâre de guvern, organizaţiile şi formele asociative ale agricultorilor din sectorul legume-fructe vor putea beneficia de un ajutor financiar mai mare din programele de finanţare nerambursabilă’, a declarat Dancă, după şedinţa de guvern.