test
AcasăStiri generaleDancă: Majoritatea PSD - PNL refuză branşarea gratuită a românilor la gazele...

Dancă: Majoritatea PSD – PNL refuză branşarea gratuită a românilor la gazele exploatate din Marea Neagră

Deputatul neafiliat Ionel Dancă, membru al partidului Forţa Dreptei, susţine că majoritatea PSD – PNL din Parlament ‘refuză branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră’

‘Gazul românesc din Marea Neagră trebuie să ajungă în casele românilor prin finanţarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale cu costuri zero de racordare pentru consumatori. Acesta este amendamentul pe care l-am iniţiat şi depus la Legea offshore, alături de colegii parlamentari din Forţa Dreptei. Însă, majoritatea PSD – PNL condusă de Marcel Ciolacu a votat împotriva amendamentului depus în Comisia de industrii şi refuză practic branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră’, a scris Dancă, marţi, pe pagina sa de Facebook.

El precizează că a propus şi ca sumele încasate din impozitul pentru venituri suplimentare ale operatorilor petrolieri din Marea Neagră să fie folosite şi pentru investiţii în eficienţa energetică şi în producţia de energie regenerabilă şi în cogenerare de înaltă eficienţă.

‘Şi această modificare a fost respinsă de majoritatea PSD – PNL pentru că ‘rotativa’ Ciolacu – Ciucă vrea să folosească banii din gazele de la Marea Neagră ‘pentru alte investiţii’, la modul general, după bunul lor plac, în funcţie de susţinerea lor politică în interiorul partidelor lor’, susţine Ionel Dancă.

Comisiile de buget, finanţe şi pentru industrii din Camera Deputaţilor au dat, marţi, raport favorabil proiectului legii offshore.

Proiectul legii offshore urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks