Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că va prelungi linia de metrou M2 şi dincolo de Şoseaua de Centură şi că proiectul a primit undă verde în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
‘Acest proiect, la care lucrăm deja împreună cu Consiliul Judeţean Ilfov, cu Ministerul Transporturilor, cu Metrorex şi cu CFR S.A., a primit astăzi undă verde, în unanimitate, din partea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, fapt pentru care trebuie să mulţumesc tuturor consilierilor generali, indiferent de partidele politice pe care le reprezintă. De ce am început acest proiect? Pentru că infrastructura mare transformă zona într-una atractivă pentru investitori, iar acest lucru înseamnă dezvoltare economică şi o viaţă mai bună pentru oameni. Pentru că generează locuri de muncă bine plătite, bani mai mulţi la bugetul local, adică fonduri pentru proiecte noi, un aer mai curat, pentru că vom lăsa maşinile în afara oraşului şi vom circula cu metroul, dar şi scăderea timpilor în trafic, prin depresurizarea Centurii Capitalei şi a şoselelor din Sectorul 4’, a scris Daniel Băluţă pe Facebook.
În plus, el a menţionat că este un nou pas către dezideratul de a transforma zona într-una metropolitană, conectată în mod real cu restul oraşului.