AcasăPoliticaDaniel Gheba (AUR): Antreprenorii români pierd lupta în fața marilor retaileri!

Daniel Gheba (AUR): Antreprenorii români pierd lupta în fața marilor retaileri!

Deputatul Daniel Gheba (AUR) trage un semnal de alarmă că sntreprenorii români pierd lupta în fața marilor retaileri!
  • ”Antreprenorii români pierd lupta în fața marilor retaileri! Doresc să aduc în atenția opiniei publice o problemă gravă cu care se confruntă foarte mulți antreprenori români, pornind de la cazul Irinei Filip, patroana unei fabrici de înghețată din Teleorman, și anume: disprețul companiilor de retail față de antreprenorii români.

Irina Filip a construit cu eforturi greu de imaginat o fabrică modernă de înghețată în comuna Nanov, Teleorman, Cream Land.

Această afacere produce deserturi industriale de cea mai înaltă calitate, fabricate exclusiv din ingrediente naturale, cu lapte proaspăt și fără niciun aditiv, cunoscute sub denumirea de înghețată Cremola. Consumatorii apreciază această înghețată în căutarea unor produse autohtone fără E-uri, conservanți și coloranți.
Cu toate acestea, Irina Filip și alți antreprenori români se confruntă cu o problemă majoră: dificultatea de a-și promova produsele în fața marilor retaileri. Conform declarației antreprenoarei, șapte din zece mari rețele comerciale au eliminat sau nu au primit înghețata din Teleorman. Motivul? Cerințe logistice excesive și comenzile minime impuse de aceste retaileri.
Consider că este inacceptabil ca producătorii autohtoni să fie tratați astfel, deoarece România are nevoie de o economie puternică, bazată pe antreprenoriat și inovație, iar antreprenorii români merită sprijin și întâietate din partea marilor companii de retail.
În acest sens, îndemn marii retaileri să comunice deschis și să aibă dialog cu producătorii români. Cerințele logistice și condițiile de colaborare ar trebui să fie raționale și echitabile.
De asemenea, retailerii ar trebui să acorde o atenție specială produselor autohtone și să fie flexibili în privința comenzilor minime. Nu putem să împiedicăm dezvoltarea afacerilor locale prin restricții excesive pentru că acestea aduc valoare economiei noastre și susțin comunitățile locale.
Nu în ultimul rând, este nevoie urgentă de o susținere din partea guvernului: Guvernul trebuie să sprijine producătorii autohtoni prin politici fiscale favorabile pentru micii antreprenori români și să îi protejeze în fața marilor rețele de retail. De asemenea, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat trebuie să analizeze cazul proprietarei Cream Land și să evalueze corect această situație.
România merită o economie prosperă, iar antreprenorii noștri sunt motorul acestei dezvoltări”, spune deputatul AUR.

Articolul Daniel Gheba (AUR): Antreprenorii români pierd lupta în fața marilor retaileri! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks