Deputatul PSD Daniel Ghiţă a prezentat pe pagina sa de Facebook motivarea sentinţei Curţii de Apel Bucuresti împotriva stării de alertă, a obligativităţii măştilor şi alte restricţii, acţiune depusă de deputatul social-democrat, aşa cum a fost publicată de site-ul luju.ro.
„Beneficiile acordate pentru vaccinati par recompense mascate pentru ei si elemente de presiune pentru nevaccinati. Un astfel de sistem de recompense si presiune e contrar normelor in vigoare. In Romania nu e reglementata obligatia de vaccinare. Vaccinarea si imbolnavirea nu pot fi o contraprestatie pentru recompense constand in drepturi si libertati” (Motivarea), scrie luju.ro care prezintă şi un fragmenyt din motivare.
„Guvernul nu a catadicsit sa motiveze introducerea restrictiilor pentru romanii nevaccinati, in conditiile in care nu exista nicio dovada ca vaccinarea opreste transmiterea coronavirusului. Dimpotriva: sunt binecunoscute cazurile de persoane vaccinate care s-au infectat cu SARS-CoV-2 chiar si dupa trei doze de vaccin. Ideile de mai sus au fost exprimate de catre judecatoarea Adina Ghita de la Curtea de Apel Bucuresti in sentinta nr. 68/2022 din dosarul nr. 7478/2/2021, unde, la solicitarea deputatului PSD Daniel Ghita, a anulat acele prevederi din HG nr. 118/2021 (privind prelungirea starii de alerta din noiembrie pana in decembrie 2021) care se refera la certificatul de vaccinare (certificatul verde / electronic / digital).
In plus, sunt nu doar discriminatorii, ci de-a dreptul contrare democratiei normele care pun presiune in sensul vaccinarii, acordand recompense pentru vaccinati si pedepsindu-i pe nevaccinati prin excluderea din viata sociala, adauga judecatoarea CAB.
Nu in ultimul rand, logica vaccinarii este una egoista: poate ca inteparea il ajuta pe individ sa faca o forma mai usoara de COVID, dar nu este de folos societatii, in conditiile in care coronavirusul continua sa se transmita, mai arata magistrata.
Inainte de a va lasa sa cititi cel mai important fragment din motivare, subliniem faptul ca intre reclamant si judecatoare nu exista nicio legatura de rudenie, coincidenta de nume fiind pur intamplatoare.
Iată principalul pasaj din motivarea sentintei:
„In ce priveste fondul cauzei, se retin urmatoarele:
Potrivit art. 37 al.3 din Codul administrativ:
‘(3) In cazul incetarii mandatului sau, in conditiile prevazute de Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, Guvernul continua sa emita numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fara a promova politici noi. In aceasta perioada, Guvernul nu poate sa emita ordonante sau ordonante de urgenta si nu poate initia proiecte de lege’.
Ca urmare, fata de acest text legal, se constata ca Guvernul avea competenta legala de a emite prezenta hotarare de guvern, aceasta nefiind nici ordonanta si nici ordonanta de urgenta, si neinstaurand nicio politica noua.
Din contra, din lecturarea sa se constata ca, prin intermediul HG 1183/2021, se mentin o serie de masuri dispuse anterior, si anume starea de alerta, si se reglementeaza intr-un mod similar celui anterior masurile ce se impun populatiei pentru perioada de 30 de zile in care aceasta este in vigoare.
Fata de gradul mare de similitudine al HG 1183/2021 cu hotarari de guvern anterioare, se retine ca aceasta face parte dintr-o politica de stat existenta anterior demiterii Guvernului si care, deci, nu are caracterul de a fi noua.
Ca urmare, acest argument de nevaliditate invocat de reclamant nu este intemeiat. Faptul ca Guvernul demisionar si-a exercitat corespunzator sau necorespunzator atributiile in ce priveste gestionarea sistemului sanitar si a pandemiei COVID nu poate face obiectul prezentei actiuni, existand mecanisme constitutionale de control al activitatii Guvernului.
Chiar daca acestea sunt aplicate, cum este cazul dedus judecatii, Guvernul emitent fiind un guvern demis, acest aspect nu lipseste organul executiv de competenta legala de a emite acte administrative in administrarea treburilor publice, conform atributiilor stabilite de art. 110 al.4 din Constitutie si de art. 37 din Codul administrativ, actele administrative care se incadreaza in aceste prevederi neputand fi anulate pe motive ce pot fi invocate doar in vederea aplicarii sanctiunii demiterii puterii executive: gresita gestionare a treburilor publice, nepricepere, activitate gresita de guvernare etc.
In ce priveste criticile aduse certificatului verde, se constata ca acestea nu pot fi analizate in cauza de fata, obiectul prezentei hotarari nefiind reglementarea efectiva a certificatului verde, care este realizata prin alte acte normative; obiectul prezentei hotarari il constituie prelungirea starii de alerta si conditiile de participare la viata privata si publica a persoanelor aflate in Romania in perioada de activitate a hotararii, si doar acesta poate fi analizat, impactul prezentei hotarari judecatoresti asupra certificatului verde ca atare fiind indirect si limitat la conditiile de folosire a sa in functie de situatia pe care o constata.
Ca urmare, in prezentul litigiu nu se poate analiza legalitatea instituirii certificatului verde, deoarece acesta nu a fost instituit prin HG 1183/2021, criticile aduse sub acest aspect fiind fara legatura cu obiectul cauzei.
In ce priveste legalitatea adoptarii HG 1183/2021, prin expunerea de motive a Legii 55/2020 se indica necesitatile si principiile care au stat la baza actului normativ mentionat, care constituie cheia in care acest act normativ trebuie interpretat, acestea fiind stabilite ‘luand in considerare necesitatea asigurarii in continuare, chiar si dupa incetarea starii de urgenta, a unei protectii adecvate impotriva imbolnavirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, dar si crearea in acelasi timp a premiselor-cadru pentru revenirea etapizata, fara sincope majore, la situatia de normalitate, inclusiv prin relaxarea masurilor luate in contextul instituirii si prelungirii de catre Presedintele Romaniei a starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, avand in atentie experienta statelor grav afectate de evolutia virusului si masurile care au avut impact pozitiv in prevenirea si limitarea raspandirii acestuia, inclusiv dupa luarea masurilor initiale de prima urgenta, in considerarea necesitatii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, in contextul existentei unei situatii de urgenta de amploare si intensitate deosebita, a unor mecanisme care sa protejeze, in mod adecvat si cu prioritate, drepturile conventionale, unionale si constitutionale la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii si avand in vedere obligatia instituita de Legea fundamentala in sarcina statului de a lua masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice a cetatenilor, intrucat, in conformitate cu prevederile art. 53 din Constitutia Romaniei, republicata, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, intre altele, pentru apararea ordinii, a sanatatii publice, dar si a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, in conditiile in care, in contextul situatiei de criza generate de pandemia de COVID-19, este necesara adoptarea de catre Parlamentul Romaniei, prin lege, a unor masuri restrictive, cu caracter esentialmente temporar si, dupa caz, gradual, proportionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa drepturilor conventionale, unionale si constitutionale la viata, integritate fizica si sanatate ale persoanelor, in mod nediscriminatoriu, si fara a aduce atingere existentei altor drepturi sau libertati fundamentale’,
iar in art. 1 din Legea 55/2020 se prevede: ‘Art. 1
(1) Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata starii de alerta declarate in conditiile legii, in vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor masuri temporare si, dupa caz, graduale, in scopul protejarii drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, inclusiv prin restrangerea exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale.
(2) Masurile restrictive de drepturi prevazute in prezenta lege, precum si, dupa caz, cele de renuntare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile’.
In cadrul Deciziei 392/2020, in analiza criticii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) si ale art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, si stabilind ca sunt constitutionale in raport cu criticile formulate, Curtea Constitutionala a Romaniei stabileste urmatoarele:
’50. Analizand, in continuare, al doilea aspect de neconstitutionalitate invocat de autoarea exceptiei, Curtea constata ca acesta vizeaza dispozitiile Legii nr. 55/2020 care reglementeaza competenta Guvernului de a emite hotarari prin care sa dispuna prelungirea starii de alerta, in critica formulata sustinandu-se ca prin aceste prelungiri se poate ajunge la o permanentizare a restrangerii exercitiului unor drepturi fundamentale.
51. Fata de aceste critici, Curtea aminteste ca instituirea starii de alerta, in conditiile Legii nr. 55/2020, reprezinta decizia Guvernului de a interveni printr-un ansamblu de masuri, pentru a raspunde situatiei urgente, de o amploare si intensitate deosebite, in conditiile in care viata si sanatatea persoanelor sunt amenintate. Intrucat, asa cum se afirma in chiar primul articol al actului normativ, o astfel de imprejurare impune actiuni care pot avea drept consecinta restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, Legea nr. 55/2020 a reafirmat, in cuprinsul art. 2, conditiile constitutionale ale art. 53 din Legea fundamentala in care o astfel de restrangere poate avea loc. Astfel, masurile dispuse in timpul starii de alerta nu pot avea decat caracter temporar si trebuie sa fie proportionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al situatiei care a impus instituirea starii de alerta, respectiv pandemia de COVID-19. Dispozitiile art. 1 alin. (1) precizeaza si ca masurile dispuse trebuie sa fie graduale. De asemenea, restrangerea exercitiului unor drepturi fundamentale nu poate fi justificata decat in masura in care este necesara ‘pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa vietii, sanatatii persoanelor, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante ori a proprietatii“. Totodata, prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 subliniaza ca ‘Masurile restrictive de drepturi prevazute in prezenta lege, precum si, dupa caz, cele de renuntare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile“. Tot din continutul art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 55/2020 reiese ca masurile dispuse pe durata starii de alerta sunt cele consacrate prin lege.
52. Pentru a garanta caracterul temporar al masurilor dispuse in timpul starii de alerta, dispozitiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 prevad ca starea de alerta nu poate fi dispusa decat pentru o perioada de cel mult 30 de zile. Cu toate acestea, in masura in care, dupa expirarea termenului de aplicabilitate a hotararii anterioare a Guvernului de instituire a acestei stari, se constata ca ratiunile care au determinat-o se mentin, legea prevede posibilitatea prelungirii starii de alerta, pentru acelasi termen limitat. Decizia Guvernului este circumscrisa unor conditii obiective, clare, respectiv ‘ori de cate ori analiza factorilor de risc indica necesitatea mentinerii raspunsului amplificat pentru o perioada suplimentara“ si ‘pentru motive temeinice“ [art. 3 alin. (2) si art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020]. Pentru a asigura transparenta criteriilor pe care Guvernul le evalueaza cu prilejul declararii si al prelungirii starii de alerta, in cuprinsul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 legiuitorul a prevazut, in mod expres, ca vor fi avute in vedere: a) amploarea situatiei de urgenta, respectiv manifestarea generalizata a tipului de risc la nivel local, judetean sau national; b) intensitatea situatiei de urgenta, respectiv viteza de evolutie, inregistrata sau prognozata, a fenomenelor distructive si gradul de perturbare a starii de normalitate; c) insuficienta si/sau inadecvarea capabilitatilor de raspuns; d) densitatea demografica in zona afectata de tipul de risc; e) existenta si gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionarii tipului de risc.
53. Circumscrierea clara a starii de alerta existentei conditiilor obiective care impun declararea acesteia reiese si din prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, care precizeaza ca: ‘Starea de alerta inceteaza, inainte de implinirea termenului pentru care a fost declarata ori prelungita, atunci cand analiza factorilor de risc indica faptul ca nu mai este necesara mentinerea unui raspuns amplificat’.
54. Alaturi de aceste cerinte, masurile dispuse odata cu emiterea hotararilor Guvernului pentru prelungirea starii de alerta sunt conditionate de respectarea acelorasi exigente referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati aplicabile si in cazul declararii starii de alerta. Analizand aceste prevederi legale, Curtea constata ca reglementarile referitoare la prelungirea starii de alerta prevad cerinte si criterii clare si suficiente pentru ca decizia executivului sa fie circumscrisa in mod strict existentei conditiilor obiective generate de evolutia si efectele pandemiei de COVID-19, astfel incat disparitia factorilor care ameninta viata si sanatatea persoanelor sa justifice si sa determine decizia de incetare a starii de alerta. Dispozitiile art. 3 alin. (2) si ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu permit, asa cum sustine autoarea exceptiei, o permanentizare a starii de alerta, ci doar prevad mentinerea acesteia atat timp cat se pastreaza conditiile obiective care justifica instituirea unor masuri restrictive de drepturi si libertati fundamentale, cu respectarea conditiilor constitutionale ale art. 53. Prin urmare, Curtea apreciaza ca dispozitiile art. 3 alin. (2) si ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu contravin, prin continutul lor, acestor prevederi constitutionale’.
Din textele legale citate mai sus, asa cum au fost interpretate prin Decizia 392/2021 a CCR, reiese ca, la adoptarea actului administrativ normativ de instituire a starii de alerta, paratul trebuie sa respecte o serie de principii, si anume ca masurile restrictive adoptate trebuie sa aiba caracter esentialmente temporar si, dupa caz, gradual, sa fie proportionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al situatiei aflate la baza starii de alerta, sa fie necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa drepturilor conventionale, unionale si constitutionale la viata, integritate fizica si sanatate ale persoanelor, in mod nediscriminatoriu, si fara a aduce atingere existentei altor drepturi sau libertati fundamentale, masurile instituite in cadrul starii de alerta avand ca scop protejarea drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, inclusiv prin restrangerea exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale si urmand a se dispune cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile.
Ca urmare, prin ipoteza, masurile instituite prin hotararea de guvern criticata afecteaza drepturile si libertatile persoanelor, aspect recunoscut atat in Legea 55/2020, in Decizia 392/2021 a CCR, cat si in cadrul acesteia.
Problemele care vor fi analizate in prezentul litigiu sunt daca modalitatea in care aceste masuri afecteaza drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Constitutie este temporara, daca aceasta este necesara pentru scopul urmarit, daca ingerinta in drepturile persoanelor este proportionala cu nivelul de gravitate al amenintarii care a atras-o, precum si daca ele se aplica nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate in situatii identice sau similare.
Cu privire la caracterul temporar, se observa ca acestea sunt adoptate pentru perioade de 30 de zile, astfel incat aceasta cerinta este satisfacuta.
Imprejurarea ca, prin prelungirea succesiva si imposibilitatea de facto a cenzurarii hotararilor de guvern emise in termenul de 30 de zile de valabilitate, acestea au avut o durata mai mare de 30 de zile, nu are relevanta cu privire la cauzele de nulitate ale hotararii ce face obiectul cauzei, deoarece aceasta a avut o valabilitate de numai 30 de zile, asa cum este prevazut de lege, si dificultatea controlului judiciar prin prisma absentei unui cadru judiciar corect reglementat nu are efect cu privire la valabilitatea sa.
De asemenea, faptul ca, prin actul administrativ criticat, se mentin o serie de masuri adoptate anterior prin alte acte administrativ normative nu are semnificatia invocata de reclamant a incalcarii Legii 55/2020. Este fireasca imprejurarea ca, de vreme ce anumite masuri sunt considerate oportune a fi aplicate si de vreme ce acestea erau deja in vigoare la data edictarii actulului administrativ atacat, acestea se vor mentine, nu institui; nu se pot institui aceleasi masuri la adoptarea fiecarei hotarari de guvern consecutive, procedeul fiind lipsit de logica juridica.
„Mulțumesc doamnei avocat Cororiu Vasilica. Nihil Sine Deo!”, scrie pe Facebook deputatul Daniel Ghiţă.
