Deputatul PSD de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că singurul moment în care a vrut să demisioneze din Executiv a fost acela când nu avea suficiente fonduri alocate pentru proiectele finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Suciu a criticat faptul că actualul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, a trimis recent primarilor o adresă prin care i-a informat că fondurile pentru PNDL s-au epuizat şi că, pentru a continua lucrările începute, trebuie să asigure finanţare din bugetele locale, până la rectificarea bugetară.
‘Să ştiţi că singurul moment când eu am vrut să renunţ la calitatea de ministru şi de vicepremier în Guvernul României a fost atunci când mă aflam în incapacitatea de a plăti facturile pe PNDL. Vă poate confirma acest lucru, la momentul respectiv am avut o discuţie cu preşedintele Radu Moldovan (liderul PSD Bistriţa-Năsăud – n.r.) şi am intenţionat să îmi dau demisia din Guvernul României pentru că nu aveam suficiente fonduri să susţin inclusiv cele 328 de investiţii din judeţul Bistriţa-Năsăud şi cele 14.000 de la nivel naţional. Mi-am asumat atunci să merg la premierul de atunci al României şi la ministrul de Finanţe şi să spun că eu plec din această funcţie, cu criza guvernamentală de rigoare, dacă nu îmi vor fi alocate ministerului fondurile pentru aceste comunităţi locale şi, din fericire, am reuşit, în mandatul meu, să onorez, cu mici excepţii, toate solicitările de plată, nu cum se întâmplă acum, când a fost trimisă adresă prin care li se solicită primarilor ori să pună din bugetul local până la rectificarea bugetară, ori să oprească toate lucrările’, a spus Daniel Suciu.
Deputatul PSD a adăugat că, la această dată, mai sunt aproximativ 7-8.000 de proiecte prin PNDL în şantier şi că ‘joaca’ guvernanţilor cu acest program nu face bine comunităţilor locale.